Pepe şi Raluca şi-au unit destinele miercuri, ceremonie fiind oficiată de primarul Cristian Popescu-Piedone, în prezenţa a doi martori naşii Andra şi Cătălin Măruţă.
Invitaţii, jurnaliştii, paparazzi, nimeni nu i-a scăpat o clipă din priviri, mai ales într-o zi atât de importantă pentru cei doi.
Petrecerea a fost organizată într-un restaurant de lux din nordul Capitalei. Petrecerea a fost ca la casele împărăteşti. Invitaţii s-au răsfăţat cu un meniu de 150 de euro, din care nu au lipsit somonul, icrele negre, “vol au vent” cu pui şi ciuperci, muşchi de porc, de vită şi piept de pui la grătar cu legume şi alte delicatese.
Invitaţii la nuntă au fost unul şi unul. Vedete de prim rang din lumea artistică, sportivă sau din showbiz-ul românesc, au ţinut să le ureze casă de piatră celor doi.
„Nu le urez decât fericire şi sper să fie fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi”, a declarat Marcel Pavel.