CNADNR, despre Autostrada Sibiu-Orăştie: Statul nu va plăti greşelile constructorului

Narcis Neaga, directorul general de la CNADNR, a vorbit despre problemele cu care se confruntă în cazul lucrărilor de pe autostrada Sibiu-Orăştie. Mai mult, acesta a susţinut că statul nu va plăti greşelile pe care le face constructorul.
Iulian Tudor
16 oct. 2015, 20:38
CNADNR, despre Autostrada Sibiu-Orăştie: Statul nu va plăti greşelile constructorului

Narcis Neaga a declarat la digi24 că nu a existat nicio presiune politică în momentul în care s-a inugurat autostrada. Cel care a solicitat recepţia a fost chiar constructorul.

„Am făcut inspecţia înainte de inaugurare, am constatat că mai sunt lucrări de executat şi le-am trecut în procesul-verbal, noi le-am trecut şi constructorul a acceptat, procesul- verbal a fost semnat de comun acord de ambele părţi. Deci, din document nu rezultă că sunt probleme, ci că mai sunt lucrări de efectuat.Noi am trecut că există deficienţe, nu constructorul”, a susţinut directoul CNADNR.

Potrivit acestuia, problemele descoperite la lucr[rile de pe autostradă au legătură cu terenul de fundare.

Narcis Neaga spune că firma care se ocupă de lucrări ştia de la începutul anului 2014 că se doreşte ca inaugurarea să se facă în luna noiembrie.

Acesta susţine că din cei 22 de km de autostradă, şase aveau probleme cu alunecările de teren, ceilalţi nu. În noiembrie 2013 când a fost în control pe şantier i-a atenţionat referitor la ceilalţi km care nu au probleme, de ce nu-i finalizează, au spus că o vor face în trei luni, le-a spus că e imposibil pentru că e iarnă.

Citeşte şi Ministrul Transporturilor: „Există probleme şi la celelalte şantiere, nu doar la Sibiu-Orăştie”

În primăvară discuţiile au fost reluate iar constructorul a fost forţat să finalizeze acel tronson fără probleme.

,,Expertizele noastre nu pot fi contrazise, spuneau că acolo e o greşeală de execuţie, sunt expertize pe baza unor foraje. La demolare am constatat că exact ce spuneau expertizele asta s-a întâmplat. Sunt greşeli mari de execuţie, intră în categoria celor încadrate la vicii ascunse„.

Directorul CNADNR a dezminţit zvonul potrivit căruia ar fi existat alunecări de teren care ar fi determinat apariţia fisurii din autostradă.

,,Ce s-a scris în procesul-verbal a fost vizual, la câteva zile a apărut fisura, am cerut expertiza, care ne-a confirmat că sunt greşeli de execuţie. Am făcut expertiza după ce a apărut fisura. De la început au încercat să obţină bani suplimentari, nu am fost de acord, au invocat motive de alunecări de teren, nu am fost de acord cu aceste argumente.”

Mai mult, acesta a susţinut că statul nu va plăti nici un ban în plus pe greşelile constructorului.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Orașul impresionant care se află pe două continente. Are o istorie bogată și multe obiective turistice
Capital.ro
Alimentul care te lasă fără permis. Nu ai voie să-l mănânci dacă te urci la volan
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Senzația verii: Se lansează cel mai picant burger. Avem și rețeta
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Amendă de 825 de lei. Greșeala pe care polițiștii nu o mai iartă. S-a schimbat legea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Opt persoane și-au pierdut viața într-un incendiu devastator într-un centru comercial din Zigong, China
MediaFlux
ÎNCĂ o TENTATIVĂ de ASASINAT pentru TRUMP! A FOST UCIS pe LOC
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'