PROTEST la Spitalul „Marie Curie” din Capitală pentru susţinerea unui medic

Aproximativ 80 de părinţi s-au adunat, sâmbătă, în zona Spitalului "Marie Curie" pentru a cere să nu fie schimbat din funcţia de şef de secţie medicul Adrian Stanciu, pe motiv că nu mai e cadru universitar, managerul unităţii spunând că există o cerere în acest sens analizată de Senatul UMF.
Romania TV
17 oct. 2015, 12:08
PROTEST la Spitalul

Cei aproximativ 80 de părinţi ai unor pacienţi ai spitalului, unii veniţi cu copiii, au protestat, timp de două ore, la intersecţia dintre bd. Constantin Brâncoveanu şi şoseaua Olteniţei, ei afişând pancarte cu mesaje precum: „Vrem să-i daţi locul înapoi salvatorului de copii, dr. Stanciu Adrian”, „Vrem să-i daţi locul înapoi salvatorului de vieţi”, „Dr. Stanciu Adrian = diagnostic corect = tratament eficient. Respect” şi „Doctor Stanciu Adrian, speranţa copiilor noştri”.

Protestul vine după ce părinţii au aflat că şeful Secţiei Pediatrie III, Adrian Stanciu, ar urma să fie înlocuit cu medicul Eliza Cinteză, soţia fostului ministru al Sănătăţii Mircea Cinteză.

Contactat de Mediafax, Dan Buzatu, managerul Spitalul „Marie Curie”, a spus că a primit o solicitare din partea unui alt şef de secţie să îl înlocuiască pe Stanciu, după ce acesta şi-a dat demisia din funcţia de asistent universitar, şi să o numească în locul lui pe Eliza Cinteză, şef de lucrări, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Bucureşti.

Buzatu a mai spus că a trimis cererea la Senatul UMF şi aşteaptă un punct de vedere care va fi discutat în Consiliul de Administraţie al spitalului, care va lua o decizie.

Medicul Adrian Stanciu a fost informat de existenţa acestei cereri şi este în prezent în concediu, a mai spus Buzatu.

Potrivit Legii Sănătăţii (95/2006), în secţiile universitare ale unui spital clinic, cum este cazul Spitalului „Marie Curie”, „este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică”, însă „pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă”.

Părinţii spun însă că decizia de a îl schimba din funcţie pe Adrian Stanciu, pentru că nu ar mai corespunde din punct de vedere legal, nu a fost luată cu gândul şi în interesul pacienţilor.

„Copiii au fost puşi pe ultimul loc. În aceste condiţii părinţii sunt în situaţia de a apăra dreptul copiilor lor de a fi sănătoşi, de a fi îngrijiţi şi de a avea o calitate bună a vieţii”, se arată într-un comunicat al organizatorilor protestului.

La manifestare, zeci de mămici au strigat în cor să fie păstrat în funcţie medicul Stanciu, scandând „Îl iubim”.

Una dintre mămicile prezente a spus că toţi copiii erau atraşi de maniera de lucru a medicului, căruia îi spuneau Gepeto.

O alta a declarat că „medicul Stanciu îi vede pe copii ca pe nişte boboci de trandafir gata să înflorească, în vreme ce alţi medici îi văd pe aceşti copii ca pe nişte legume”.

„Îndepărtarea doctorului Adrian Stanciu poate reprezenta o crimă îndreptată împotriva dreptului părinţilor de a alege ce este cel mai bine pentru copiii lor. Dincolo de legi, de circumstanţe economice şi politice, doctorul Stanciu este printre puţinii medici, dacă nu chiar singurul în foarte multe dintre cazuri, care a oferit o şansă sutelor de copii cu fibroză chistică, cu sindroame genetice, cu boli rare”, se mai arată în comunicatul iniţiatorilor protestului.

Aceştia mai spun că „într-o ţară în care titlurile universitare s-au demonetizat, putând fi fabricate, aplicăm încă reguli administrative care nu ţin cont de realitatea dură cu care aceşti copii şi părinţi se confruntă zilnic”.

„O mare parte din pacienţii doctorului Stanciu sunt copii cu cazuri medicale complexe, în faţa cărora alţi medici se simt dezarmaţi. Însa dânsul le-a acceptat şi şi-a asumat responsabilitatea îngrijirii acestor copii,
dându-le o şansă la viaţă. Pe mare parte dintre aceşti copii dânsul îi cunoaşte şi îi urmăreşte încă din primele zile de viata, zile care sunt critice. Apoi îi însoţeşte medical şi sufleteşte până la adolescenţă. Este
prietenul lor. Pentru mulţi dintre aceşti copii secţia Pediatrie 3 a devenit o a doua casă, iar medicul singurul în care îşi pun speranţe părinţii lor în cele mai grele momente”, se mai arată în comunicat.

Din partea iniţiatorilor protestului, Anca Hreniuc a declarat pentru MEDIAFAX că nimeni nu contestă aptitudinile profesionale ale medicului Eliza Cinteză, dar este de părere că aceasta nu ar putea vreodată să îşi asume dificultăţile pe care şi le asumă doctorul Stanciu.

Ea a mai spus că, dacă protestul lor nu va avea succes, părinţii care au copiii trataţi la Marie Curie vor continua demersurile, prin petiţii şi sesizări, la organele abilitate.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Capcana de la semafor. Rămâi pe loc fără permis
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri