PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Ploi în toate regiunile, temperaturile scad spre sfârşitul lunii

PROGNOZA METEO: ANM a publicat estimările oficiale ale prognozei pentru următoarele două săptămâni. Conform previziunilor, va ploua în majoritatea regiunilor şi temperaturile vor scădea simţitor. Ninsorile se lasă aşteptate, precipitaţiile fiind sub formă de ploaie inclusiv la munte.
Romania TV
19 oct. 2015, 09:09
PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Ploi în toate regiunile, temperaturile scad spre sfârşitul lunii

BANAT

Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, dar, pe data de 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, iar valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu medii ale maximelor diurne ce se vor situa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, între 13 şi 15 grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, devenind apropiate de normele perioadei între 21 octombrie şi 1 noiemmbrie, când vor avea valori medii de 5..6 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat importante cantitativ va fi mai mare pe 19 şi 20 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.

CRIŞANA

După o primă zi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade, vremea se va răci şi regimul termic va deveni normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, cu valori diurne situate, în medie, între 12 şi 15 grade pe tot parcursul intervalului 20 octombrie – 1 noiembrie. Media temperaturilor minime va avea o evoluţie similară şi va marca o scădere, de la 8…10 grade în primele nopţi, spre 4…5 grade după data de 21 octombrie, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă a anului. Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar acestea vor fi în general slabe şi se vor semnala pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19, 20 şi 27 octombrie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

TRANSILVANIA

Vremea va fi caldă la începutul intervalului de prognoză, cu medii ale maximelor diurne de 17 grade şi ale minimelor nocturne de 7…9 grade. Apoi va avea loc un proces de răcire, care va determina revenirea la un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, astfel încât, în intervalul 21 octombrie – 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 10 şi 12 grade. Mediile temperaturile minime, destul de ridicate în primele nopţi, când se vor înregistra valori de 7…9 grade, vor marca o scădere treptată, iar în intervalul 22 octombrie – 1 noiembrie se vor situa, în general, între 1 şi 3 grade, caracterizând un regim termic apropiat de normalul perioadei. Va ploua pe arii extinse şi local mai important cantitativ pe 19 şi 20 octombrie, dar probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţe se va menţine ridicată şi în celelalte zile ale intervalului de prognoză.

MARAMUREŞ

La începutul intervalului va fi o vreme mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu medii ale temperaturii aerului de aproximativ 16 grade ziua şi 7…9 grade noaptea. Pe 20 şi 21 octombrie temperatura aerului va marca o scădere, iar în perioada 21 octombrie – 1 noiembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Astfel, maximele diurne se vor situa între 11 şi 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa, în general, între 2 şi 4 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 19 şi 20 octombrie, când va ploua pe arii extinse, iar local se vor cumula cantităţi de apă mai importante.

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, de la valori medii de 16 grade ziua şi aproximativ 9 grade noaptea la începutul intervalului, spre maxime diurne de 10 grade şi minime nocturne de 3…4 grade, în jurul datei de 25 octombrie. În a doua săptămână, regimul termic nu va avea variaţii importante, iar mediile termice vor fi comparabile cu mediile multianuale specifice perioadei, respectiv temperaturi diurne de 10…11 grade şi nocturne de 3…4 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi local însemnate cantitativ va fi mai mare pe 20 octombrie, după care aproape în fiecare zi se vor semnala ploi slabe cantitativ sau burniţe, dar numai trecător şi izolat.

DOBROGEA

Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de aproximativ 19 grade şi minime de 12…13 grade, în medie regională. Începând din data de 21 octombrie, vremea se va răci, iar regimul termic va reveni la normal, urmând a se înregistra valori medii de 12…14 grade ziua şi 6…8 grade noaptea, ce se vor menţine, cu mici variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ va fi mai ridicată între 20 şi 22 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.

MUNTENIA

Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă pentru această perioadă a anului, caracterizată prin medii ale temperaturilor diurne de aproximativ 20 de grade şi valori nocturne situate în jurul a 10…11 grade. Treptat însă, regimul termic va marca o scădere, astfel încât, între 22 octombrie şi 1 noiembrie, va fi caracterizat de temperaturi maxime de 13…14 grade şi minime de 4…6 grade, valori apropiate de normele specifice ultimei decade a lunii octombrie. Ploi slabe cantitativ sau burniţe se vor semnala, izolat şi trecător, aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză şi doar între 19 şi 21 octombrie va creşte probabilitatea pentru cumularea unor cantităţi de apă mai însemnate.

OLTENIA

Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi, în medie regională, de 16…18 grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 6…7 grade. Apoi, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel încât între 21 şi 25 octombrie se vor întregistra maxime diurne de 14…15 grade şi minime nocturne de 5…6 grade. În a doua săptămână de prognoză regimul termic se va menţine relativ constant, caracterizat fiind de valori apropiate de normele perioadei, respectiv temperaturi diurne de 12…13 grade şi minime nocturne de 4…5 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai ridicată pe 19, 20 şi, posibil, 27 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.

LA MUNTE

În primele zile vremea va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime termice, în medie, de 8…10 grade şi minime de 3…5 grade. Dar ulterior vremea se va răci, iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, caracterizat prin temperaturi diurne de 5…6 grade şi minime nocturne situate în jurul pragului de îngheţ, respectiv situate între -2 şi 0 grade. Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, în aproape fiecare zi a intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19 şi 20 octombrie, când ploile se vor semnala pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante.  

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy