Senatorul Mihaela Popa a anunţat joi că trece de la PDL la PNL, ea făcând anunţul într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi alături de vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu.
Mihaela Popa a spus că se alătură, astfel, echipei liberale din care face parte şi Sorin Frunzăverde, demisionar din PDL la sfârşitul lunii martie.
„Am decis să mă alătur unei echipe noi şi consolidate alături de Sorin Frunzăverde. Motivul plecării mele din PDL este legat de lipsa exerciţiului democratic în partid. Totul a fost imposibil, într-o veşnică poziţie de drepţi. Nu îmi place să văd oameni arestaţi, care apoi se dovedeşte că nu au nicio vină„, a spus Mihaela Popa, citată de Mediafax.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a spus că a avut o discuţie cu Crin Antonescu, în prezenţa Mihaelei Popa, şi că aceasta va fi susţinută de liberali pentru Parlamentul European.
Potrivit unor surse citate de România TV, Mihaela Popa ar putea fi urmată la PNL de cel puţin şapte primari din judeţul Iaşi. Mihaela Popa intenţiona să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, însă PDL a anunţat alt candidat pentru această funcţie.
În 2 aprilie, senatorul Mihaela Popa a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, precizând atunci că în continuare va activa ca membru simplu de partid.
Mihaela Popa a spus că a fost dezamăgită de afirmaţiile liderului PDL Emil Boc în cazul demisiei din partid a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde.
„Dacă eu, ca profesor, spun după un timp că îmi pare rău că un tânăr a luat examenul, atunci înseamnă că am fraudat examenul. La fel şi în PDL, înseamnă că nu am avut alegeri libere. Nu vrea să fiu acceptată într-un for de conducere, ci vreau să fiu aleasă. Nu poţi construi o democraţie fără un exerciţiu democratic în partidul de guvernământ”, a declarat Mihaela Popa.
Ea s-a arătat dezamăgită de afirmaţia liderului PDL Emil Boc, respectiv că l-a numit pe Sorin Frunzăverde în funcţia de prim-vicepreşedinte la congresul partidului de anul trecut.
„Şi eu sunt vicepreşedinte, l-am susţinut pe Vasile Blaga la şefia partidului, deci ce să cred, că Boc m-a aşezat pe o listă?”, a afirmat Mihaela Popa, susţinând că plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă o pierdere importantă pentru partid, întrucât acesta era un bun strateg şi un om respectat în interiorul partidului.
De altfel, Mihaela Popa a susţinut, după ce Sorin Frunzăverde şi primarul din Slatina, Darius Vâlcov, au demisionat din PDL că liderul formaţiunii democrat-liberale, Emil Boc, ar trebui să-şi asume pierderile şi să-şi dea demisia de la conducerea partidului.
În perioada decembrie 2007- decembrie 2008 Mihaela Popa a fost deputat PDL în Parlamentul European.
Ea a fost prim-vicepreşedinte al PDL Iaşi, iar în perioada mai 2010-septembrie 2011 a fost preşedinte interimar al PDL Iaşi.
Mihaela Popa, care este profesor, la primul mandat de senator, este vicepreşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse din Senat.