Tăriceanu: Prevederile legii votului prin corespondenţă, neconstituţionale. Nu o atacăm la CCR

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că nu îşi propune să atace legea votului prin corespondenţă la Curtea Constituţională, precizând că doar şi-a făcut "datoria" de a atrage atenţia că forma adoptată are prevederi neconstituţionale.
Iulian Tudor
20 oct. 2015, 11:27

"Noi nu vom ataca legea votului prin corespondenţă la Curtea Constituţională a României, ca să nu poată să fie invocată o potenţială vină a noastră pentru imposibilitatea aplicării legii, pentru că am ieşi din termenul recomandării Comisiei de la Veneţia. Lucrul acest ar însemna că procesul legislativ trebuie reluat", a declarat Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Tăriceanu a afirmat că ALDE şi-a făcut datoria de a atrage atenţia că prevederile legii votului prin corespondenţă, în forma actuală, sunt neconstituţionale, subliniind că astfel partidele politice înşală încrederea eletoratului.

Călin Popescu Tăriceanu a criticat susţinerea politică pe care proiectul legii votului prin corespondenţă o are, afirmând că trebuie să fie cineva care să „deschidă ochii” electoratului asupra riscurilor pe care legea le implică.

"Adică, ei fac un dublu limbaj care nu este după părerea mea posibil să fie lăsat nesancţionat. Trebuie să fie cineva care să atragă atenţia şi să le deschidă ochii oamenilor asupra riscurilor potenţiale pe care le implică această lege", a spus copreşedintele ALDE.

Întrebat dacă are în vedere o acţiune comună cu UDMR privind contestarea legii, în condiţiile în care şi Uniunea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de legea votului prin corespondenţă propusă de AEP, Tăriceanu a precizat că nu are în plan nicio acţiune împreună cu UDMR, afirmând că „fiecare partid ar propria lui viziune, propriul electorat, propriile interese".

Legea votului prin corespondenţă, adoptată luni de plenul Senatului, urma să fie transmisă marţi Camerei Deputaţilor, for decizional. Deputaţii au termen de depunerea a amendamentelor până luni, iar dezbatrea şi votul în plen au fost programate pentru miercurea viitoare.

Odată adoptată, legea ar urma să fie transmisă preşedintelui Iohannis spre promulgare, însă poate fi atacată la Curtea Constituţională. Legea poate fi contestată la sesizarea preşedintelui, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

CITEŞTE ŞI: Iohannis: Sper ca săptămâna viitoare să promulgăm legea votului prin corespondenţă

Noi nu vom ataca legea votului prin corespondenţă la Curtea Constituţională a României, ca să nu poată să fie invocată o potenţială vină a noastră pentru imposibilitatea aplicării legii, pentru că am ieşi din termenul recomandării Comisiei de la Veneţia. Lucrul acest ar însemna că procesul legislativ trebuie reluat„, a declarat Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Tăriceanu a afirmat că ALDE şi-a făcut datoria de a atrage atenţia că prevederile legii votului prin corespondenţă, în forma actuală, sunt neconstituţionale, subliniind că astfel partidele politice înşală încrederea eletoratului.

Călin Popescu Tăriceanu a criticat susţinerea politică pe care proiectul legii votului prin corespondenţă o are, afirmând că trebuie să fie cineva care să „deschidă ochii” electoratului asupra riscurilor pe care legea le implică.

„Adică, ei fac un dublu limbaj care nu este după părerea mea posibil să fie lăsat nesancţionat. Trebuie să fie cineva care să atragă atenţia şi să le deschidă ochii oamenilor asupra riscurilor potenţiale pe care le implică această lege”, a spus copreşedintele ALDE.

Întrebat dacă are în vedere o acţiune comună cu UDMR privind contestarea legii, în condiţiile în care şi Uniunea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de legea votului prin corespondenţă propusă de AEP, Tăriceanu a precizat că nu are în plan nicio acţiune împreună cu UDMR, afirmând că „fiecare partid ar propria lui viziune, propriul electorat, propriile interese”.

Legea votului prin corespondenţă, adoptată luni de plenul Senatului, urma să fie transmisă marţi Camerei Deputaţilor, for decizional. Deputaţii au termen de depunerea a amendamentelor până luni, iar dezbatrea şi votul în plen au fost programate pentru miercurea viitoare.

Odată adoptată, legea ar urma să fie transmisă preşedintelui Iohannis spre promulgare, însă poate fi atacată la Curtea Constituţională. Legea poate fi contestată la sesizarea preşedintelui, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

CITEŞTE ŞI: Iohannis: Sper ca săptămâna viitoare să promulgăm legea votului prin corespondenţă

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Dosarele X. Filmul urmărit cu sufletul la gură de români revine într-o nouă versiune
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Moartea Papei Francisc, în direct! Zile de doliu național la nivel mondial! Toate meciurile de fotbal, amânate. Oamenii au început să se strângă în Piața San Pietro LIVE VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București