O femeie a murit la scurt timp dupa internare. Pacienta a fost transportata sambata, 17 octombrie 2015, la spital, in coma de gradul trei, in stare foarte grava. Femeia fusese investigata de medici in urma cu doua saptamani. Pacienta, care avea varsta de 74 ani, a suferit atunci un traumatism si si-a fracturat antebratul stang. Femeia a mers la spitalul din judetul Botosani, unde medicii i-au facut si un examen Computer Tomograf, scrie bzi.ro.
Medicii au stabilit atunci ca pacienta nu are nicio leziune craniana sau cerebrala. Pacienta nu a fost spitalizata. Duminica, pacienta a fost, din nou, transportata la spitalul din Botosani, deoarece starea de sanatate s-a agravat brusc. Femeia a fost adusa in coma la spital. Medicii de la Botosani i-au facut un nou examen Computer Tomograf (CT) si i-au pus diagnosticul de hematom subdural, o colectie de sange craniana, ce apare intre doua dintre invelisurile sistemului nervos central.
Citeşte şi Moarte suspectă într-un spital din Mediaş. O femeie a murit la câteva ore după internare
Din cauza starii foarte grave a bolnavei, medicii de la Spitalul din Botosani au decis sa o transfere la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi. La internare, bolnava era tot in coma de gradul trei. Medicii neurochirurgi i-au facut un examen CT, iar diagnosticul stabilit de medicii din Botosani, hematom subdural, a fost infirmat. De fapt, femeia avea o colectie de puroi la creier si a fost dusa imediat in sala de operatie. Medicii neurochirurgi i-au indepartat colectia de puroi, dar post operator starea de sanatate a pacientei s-a mentinut la fel de grava. In ciuda eforturilor depuse de medici, la cateva ore de la operatie, pacienta a decedat.
„La internare, starea de sanatate a pacientei era extrem de grava, prognosticul fiind unul rezervat. Se pare ca aceasta colectie purulenta a fost confundata cu un hematom subdural. Medicul de la Botosani ne-a informat ca, in urma cu doua saptamani, cand pacientei i s-a facut un CT, dupa ce a suferit un traumatism cu fractura de antebrat, nu avea nimic. S-ar putea ca aceasta colectie purulenta sa nu aiba nicio legatura cu traumatismul de atunci. Este posibil ca pacienta sa fi avut o sinuzita sau o infectie la urechea interna. Infectia s-a extins imediat si asa s-a format colectia purulenta cerebrala. Deocamdata nu putem sti cu exactitate ce s-a intamplat”, a declarat unul dintre medicii neurochirurgi de la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu.
Citeşte şi ANCHETĂ la Ploieşti: O pacientă a fost SCĂPATĂ de pe targă. Femeia a MURIT după 48 de ore