Deputaţii PNL vor vota „PENTRU” reţinerea şi arestarea Elenei Udrea

Deputaţii PNL vor da un vot pozitiv cererilor DNA de urmărire penală şi reţinere şi arestare preventivă a Elenei Udrea. Prim-vicepreşedintele liberal, Teodor Atanasiu, a declarat că parlamentarii partidului rămân "consecvenţi" şi vor da curs solicitărilor procurorilor. Atanasiu a arătat că nu crede că vor fi "accidente la vot".
Alina Costache
21 oct. 2015, 08:02
Deputaţii PNL vor vota

DNA a cerut ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea, într-un nou dosar în care aceasta este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că parlamentarii PNL vor vota favorabil cererii DNA.

Cu siguranţă vom rămâne consecvenţi atitudinii pe care am avut-o în ultimul timp şi vom vota pentru încuviinţarea cercetării. De altfel, aţi văzut că indiferent de apartenenţa politică a parlamentarilor, Partidul Naţional Liberal a votat pentru”, a spus liberalul, la RFI.  

Atanasiu a arătat că e „puţin probabil să apară accidente la vot”: „Cred că deja parlamentarii liberali s-au obişnuit cu atitudinea politică pe care am avut-o şi nu cred că acum mai suntem în postura să avem aceste accidente”.

Întrebat dacă l-a surprins că DNA a cerut din nou încuviinţarea Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în alt dosar, Teodor Atanasiu a răspuns: „Nu este o surpriză tocmai pentru faptul că este un alt dosar. Având în vedere faptul că cercetările privind-o pe doamna Udrea au continuat şi cu alte dosare şi fiind alte fapte noi în alt dosar, este firesc să facă acest demers”.

CITEŞTE ŞI Noul dosar al Elenei Udrea: Deputaţii jurişti au termen până vineri să dea raport pe cererile DNA

Spynews
David Popovici a vorbit despre relația pe care o are cu Taisia, iubita lui: „Mă face să nu mă simt vinovat”
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Cum a fost țepuit un român în Turcia: ”Ce era să fac? Să mă iau la bătaie cu ei?!”
Capital.ro
Intră banii în conturile românilor. Au început plățile. Cine va primi 1.500 de euro
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
Noua înşelătorie care face ravagii în România. „Au luat câte 200.000 de euro de la Guvern”
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
Țara de vis în care să vă petreceți anii de pensie. Serviciile medicale sunt gratuite și se află în topul statelor cu un nivel de trai avantajos
Spynews
David Popovici luptă pentru aurul olimpic și la 100 de metri. Programul de marți al românilor la Jocurile Olimpice de la Paris
Evz.ro
Locul din România în care te naști din nou. Tot stresul se elimină pe aceste meleaguri
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la mama ei: 'N-are rost!'
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Tragedie pe DN7 din Arad: Un tânăr de 22 de ani a murit pe loc după ce prietenul său de 18 ani a intrat în coliziune frontală cu un TIR
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de câini din România. Îți face direct dosar penal
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Noi furtuni solare ar putea provoca furtuni geomagnetice cu aurore boreale
MediaFlux
PENSIE 2024. PENSIONArII avantajați de formula de calcul.
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?