„Eu mâine (joi – n.r.) mă duc la Parchet să văd. Am fost citat telefonic. Doresc să mă duc şi vreau ca responsabilii să răspundă. Am mare safisfactie ca, alaturi de Doru Maries si Marin Stoica, am reusit sa redeschidem acest dosar la CEDO. Pentru iunie 1990, conform deciziei CEDO, sunt victima a acestei mineriade, careia eu ii spun Iliesciade„, a declarat Cozma la România TV.
Miron Cozma a explicat că minerii din Valea Jiului nu se aflau pe data de 13 iunie în Bucureşti, iar cei care „au făcut ordine” în Capitală în acea zi au fost minerii de la IMGB.
„Pe 13 iunie, minerii de la IMDB au facut ordine in Bucuresti. E o minciuna sfruntata ca m-a chemat Ion Iliescu la Bucuresti.
Pe 13 iunie 1990, minerii erau in Valea Jiului, pe 14 iunie au ajuns ei in Capitală cu 25 de vagoane. Eu am oprit minerii sa vina la Bucuresti. In momentul acela, in Valea Jiului erau 65.000 de mineri. Guvernul Petre Roman, prin Gelu Voican voiculescu, prin coloneii Tache si Ionescu, a organizat o venire in exod a minerilor din Valea Jiului. Nu s-a reusit acest lucru, tocmai pentru ca eu i-am oprit. Au fost doi colonei: Tache şi Florescu, care au disponibilizat minerii din Valea Jiului”, a precizat Miron Cozma.
Legat de faptul că Ion Iliescu a fost audiat în Dosarul Mineriadei, Cozma a spus că se aştepta ca acest lucru să se întâmple. „Sigur ca ma asteptam. Eu pentru asta am militat la CEDO, ca Ion Iliescu sa raspunda pentru crimele puse pe seama minerilor, cand ei, de fapt, nici nu au fost in Bucuresti pe data de 13 iunie„, a mai spus Cozma.