Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpaţilor TĂVĂLICĂ FLORENTINA și RENŢEA AFRODITA NICOLETA, la data faptelor director al CEC Bank S.A. – Sucursala Brașov, respectiv director operațiuni şi ulterior șef serviciu credite, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea a 38 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Totodată, au fost trimişi în judecată, tot sub control judiciar, SAVA SIMON DANIEL, director general al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea, în forma complicităţii, a 38 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi STAICU SORIN, asociat și administrator de fapt al unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea, în forma complicităţii, a 9 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,.
Procurorii au mai trimis în judecată, în stare de libertate, alte 8 persoane
SAVA COSMIN ALIN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în forma complicităţii a 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
VEREŞ VASILE-DUMITRU, asociat în cadrul unei societăţi comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în forma complicităţii a 24 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
VRÎNCEANU MONICA, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea a 12 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
GYONGYOSI ILDIKO, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
PREPELIŢĂ GABRIELA, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea a 8 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
SBURLAN RODICA, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
BOBOC EUGENIA, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea a 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
MIHĂILĂ LAURENŢIU, funcționar bancar, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2006 –2012, unitatea bancară condusă de inculpatele Tăvălică Florentina și inculpata Rențea Afrodita Nicoleta, în baza unor înțelegeri prealabile cu inculpaţii Sava Simion Daniel şi Staicu Sorin, a acordat un număr de 38 de credite cu nerespectarea procedurilor și normelor bancare unor clienți privilegiați, printre care se numără și firmele conduse de aceştia doi din urmă.
„Mai mult, în scopul de a nu se înregistra restanțe la plata ratelor creditelor contractate de clienții privilegiați, li s-a sugerat acestora accesarea unor credite pe firme sau persoane fizice care, în aparență, să nu facă parte din același grup.
Acest lucru a fost posibil prin crearea, de-a lungul timpului, a unui sistem de control total și supunere a angajaților din sucursală, având la bază teama lor de pierdere a locului de muncă și de a intra în conflict cu cele două inculpate din conducere.
Astfel, la cererea inculpatelor Tăvălică Florentina și Rențea Afrodita Nicoleta și în baza unei înțelegeri prealabile cu acestea, ceilalţi inculpaţi, în calitate de funcţionari ai aceleiaşi unităţi bancare, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au propus spre aprobare cererile de creditare respective, cunoscând faptul că documentațiile respective prezentau vicii, erau incomplete ori documentele depuse cuprindeau date care sfidau logica.
Concret, din probele administrate în cauză, a rezultat faptul că, în perioada respectivă, firmele administrate de inculpații Sava Simon Daniel, Staicu Sorin şi Vereș Vasile asociatul acestuia din urmă înregistrau restanțe la plata unor credite contractate de la unitatea bancară condusă de cele două inculpate”, spun procurorii.
Potrivit DNA, în ideea de a obține noi surse de finanțare de la aceeași unitate bancară, inculpatul Sava Simon Daniel, fără implicarea sa directă și fără asumarea de obligații, conform înțelegerii prealabile cu inculpaţii Tăvălică Florentina, Rențea Afrodita Nicoleta, Staicu Sorin și Vereș Vasile, a convenit cu persoane apropiate (printre care şi Sava Cosmin Alin, fratele primului inculpat), cu angajați sau cu persoane cu situație financiară precară, ca acestea să contracteze în nume propriu sau în numele unor societăți înființate în acest scop, credite bancare.
„În acelaşi sens au fost încheiate cu aceste persoane acte juridice care consemnau situații nereale (calitatea de angajat a unor persoane, veniturile realizate de acestea, existența și valoarea unor bunuri mobile și imobile și situația juridică a acestora), care au fost puse la dispoziţia funcţionarilor bancari şi care au stat la baza acordării celor 38 de credite (și în lipsa cărora respectivele persoane nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de normele bancare).
Concret, pentru a crea aparența necesară primirii creditelor, inculpatul Sava Simon Daniel a încheiat contracte fictive de închiriere cu apropiați de-ai săi pentru ca aceștia să justifice venituri lunare la contractarea creditelor, a emis facturi fictive pentru achiziționarea unor utilaje care să justifice acordarea creditelor, a încheiat contracte fictive de prestări servicii și a garantat cu aceleași bunuri, ale sale ori ale inculpatului Staicu Sorin, mai multe credite, ulterior nerambursate.
Sumele de bani astfel obținute au fost folosite de inculpații Sava Daniel și Staicu Sorin atât în interesul firmelor pe care le administrau cât și în interes personal.
Pentru a exclude orice legătură a acestora în activitatea infracțională, inculpații au solicitat titularilor creditelor ca, în situația în care li se vor cere explicații cu privire la acordarea acestor credite să nu fie menționați, pentru a evita angajarea răspunderii penale.
În acest mod, s-a cauzat un prejudiciu în dauna instituției bancare în valoare de 19.352.522,25 lei, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit urmărit și obținut de inculpați.”, mai precizează DNA.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile, imobile şi asupra unor instrumente financiare(acţiuni) ce aparţin inculpaţilor Sava Simon Daniel, Staicu Sorin şi Sava Cosmin Alin.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Sava Simon Daniel.
În vederea recuperării prejudiciului, director operațiuni s-a constituit parte civilă cu suma de 19.352.522,25 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Cele două persoane cu funcţie de conducere la CEC Bank S.A. – Sucursala Brașov au mai fost trimise în judecată în alte două dosare pentru fapte similare.