Pe ordinea de zi a celor două Camere ale Parlamentului sunt peste 20 de proiecte de lege care vizează circulaţia pe drumurile publice.
Multe dintre proiecte au fost respinse de Senat, dar se află în dezbatere la Camera Deputaţilor care este for decizional. Alte proiecte de acte normative nu au intrat încă în dezbatere.
RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante proiecte depuse de parlamentari:
– Doi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege care prevede amenzi de la 200 la 500 de lei pentru împiedicarea unui autoturism parcat regulamentar de a parasi locul de parcare.
„Impiedicarea, prin orice mijloace, a unui autoturism parcat regulamentar, de a parasi locul de parcare, la initiativa detinatorului acestuia, constituie contraventie se se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 200 si 500 de lei.
Durata perioadei de timp, in care conducatorul unui autotvehicul, caruia i se retine permisul de conducere, are dreptul de a circula pe baza dovezii inlocuitoare, se stabileste de catre agentul constatator, de comun acord cu conducatorul auto vinovat de savarsirea contraventiei. Perioada de circulatie pe baza dovezii inlocuitoare nu poate depasi 15 zile„, prevede proiectul.
Proiectul de lege se află în dezbatere la Senat. Camera Deputaţilor este for decizional.
– Doi parlamentari PSD au iniţiat un proiect de lege care interzice montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora si sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate:
„In circulatia pe drumurile publice se interzice detinere la vedere, montarea si folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora si sistemelor de lumini suplimentare personalizate, nestandardizate, care lumineaza puternic si intermitent pe timpul noptii, precum si detinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturba buna functionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului„.
Proiectul de lege se află în dezbatere la Senat. Camera Deputaţilor este cameră decizională.
– Mai mulţi deputaţi şi senatori PSD au depus o propunere legislativă conform căreia maşinile înmatriculate în Bulgaria pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă maximă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară.
„Autoheviculele şi remorcile înmatriculate în Bulgaria, deţinute de persoane care au domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă maximă de 90 de zile de la introducerea acestora în ţară„, stabileşte proiectul.
Propunerea legislativă se află la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Camera este for decizional. Senatul a respins proiectul.
– Mai mulţi deputaţi şi senatori au depus o propunere legislativă prin care se cere pedepsirea cu închisoare de la 5 ani la 10 ani a celor care au o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur in sange.
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 de g/l alcool pur in sange se pedepseste cu inchisoare de la 5 ani la 10 ani.
Persoana care conduce un atuvehicul sau tramvai, testat de politistul rutier cu un mijloc tehnic certidficat si depistata ca avand o concentratie de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic„, prevede proiectul de lege.
Propunerea legislativă se află la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Camera este for decizional.
– 10 parlamentari ai PSD şi UDMR au iniţiat o propunere legislativă care stabileşte că persoanele care nu au absolvit învăţământul primar şi secundar inferior sau gimnazial, precum şi cele care au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, nu au dreptul la permis auto.
„Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care nu a absolvit învăţământul primar şi secundar inferior sau gimnazial, precum şi persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie„, se arată în proiectul de lege.
Propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Senatul a respins proiectul, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
– Deputaţi şi senatori din mai multe partide au propus o propunere legislativă conform căreia amenzile pentru circulaţia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale şi pot fi achitate la CEC Bank:
„Amenzile pentru circulaţie pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor locale se pot achita şi la filialele judeţene ale CEC Bank, indiferent de domiciliul sau reşedinţa contravenientului„.
Propunerea legislativă a primit însă raport negativ din partea Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor şi urmează să intre în dezbaterea plenului. Camera Deputaţilor este cameră decizională.
„Pentru a fi conduse pe drumurile publice, pentru fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai trebuie să foe dotat cu două triunghiuri reflectorizante şi vestă refectorizantă, omologate„.
Propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
– Mai mulţi deputaţi şi senatori social democraţi şi liberali au iniţiat o propunere legislativă potrivit căreia persoanele care vor să obţină permisul auto sunt obligate să facă un curs despre metodele de prim ajutor.
„Testarea teoretică şi practică asupra cunoştinţelor dobândite prin cursul specializat asupra metodelor de prim ajutor în caz de accident rutier şi promovarea testului sunt obligatorii înainte ca un candidat să solicite prezentarea la examenul pentru obţinerea permisului de conducere„, prevede proiectul.
Propunerea legislativă a fost trimisă pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor este cameră decizională.
CITEŞTE ŞI: Anunţ important de la CNADNR cu privire la ROVINIETE
Totodată, parlamentarii vor să iniţieze un proiect de lege care să stopeze înmultirea masinilor cu volan pe partea dreapta, care circulă in Romania.
Posesorii masinilor cu volanul pe partea dreapta ar trebui sa indeplineasca trei conditii pentru a putea conduce astfel de maşini pe drumurile din Romania: autoturismul sa aiba oglinzi periscopice, soferul sa fi facut un curs de conducere pe masina modificata şi ar trebui sa aiba permis eliberat de tara unde sensul de mers este reglementat pe partea dreapta, cum este de exemplu Marea Britanie.
„Consideram ca atat timp cat existat oglinzile periscop si soferul a facut un minim de 20 de ore suplimentare, va fi suficient de pregatit incat sa nu se mai intample accidente”, a declarat deputatul PNL Alexandru Nazare.