Pe lista echipamentelor de care dispune Prestige se regăsesc sistemul de climatizare cu reglare automată, comenzi ale geamurilor electrice pe portiere, un nou design interior, cu o planşă de bord echipată cu aeratoare centrale dreptunghiulare, o tapiţerie cu design nou, semnalizatoare pe oglinzile retrovizoare exterioare, sistem multimedia şi de navigaţie MediaNav şi proiectoare dublu optice, informează MEDIAFAX.
Citeşte şi Dacia Logan Lux. Conceptul virtual produs de un român GALERIE FOTO
Noua versiune Logan Prestige va fi disponibilă în două versiuni de motorizare, ambele răspunzând normei Euro 6 şi care constituie în acelaşi timp cele mai solicitate propulsoare de către clienţii gamei Logan.
Cele două versiuni sunt motorul pe benzină de 1.2 litri şi 16 supape, de 73 CP, precum şi propulsorul diesel 1.5 dCi de 75 CP. Preţurile de achiziţie al noii versiuni de echipare de top sunt de 9.600 de euro cu TVA în cazul motorizării pe benzină şi de 11.700 de euro cu TVA în versiunea diesel.
Citeşte şi Cum arată DACIA LOGAN care consumă mai puţin de 5 lei la 100 de kilometri
Dacia Logan este cel mai bine vândut model de autoturism în România în primele nouă luni ale anului, cu 11.532 unităţi, urmat de Dacia Duster, cu 4.715 unităţi, şi Dacia Sandero, cu 4.473 unităţi, potrivit datelor APIA.