Avocatul lui Sorin Oprescu: „Acuzaţiile ar putea fi EXTINSE”

Sorin Oprescu ar putea fi acuzat şi de evaziune fiscală, a declarat unul dintre avocaţii primarului general arestat şi suspendat.
Filip Stan
24 oct. 2015, 15:22
Avocatul lui Sorin Oprescu:

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, la România TV,că Sorin Oprescu este stabilizat medical şi că, luni, se va face o cerere la DNA de audiere a edilului, pentru acuzaţiile care i-au fost aduse până acum, apărarea anticipând şi că este posibilă o extindere a cercetărilor în cazul acestuia.

CITEŞTE ŞI PRIMUL MARTOR al apărării, audiat în cazul lui Sorin Oprescu. Ce le-a spus MENAJERA procurorilor

„Prima temă este legată de contestaţia la cererea noastră de înlocuire a arestului preventiv şi a doua temă este legată de fondul cauzei, existând anticiparea apărării că procurorii vor solicita, în perioada următoare, o extindere a cercetărilor faţă de domnia sa. Repet, este o anticipare şi nu o informaţie concretă”, a spus Alexandru Chiciu.

Avocatul a explicat că anticipează o posibilă extindere a cercetărilor în cazul lui Oprescu pe baza faptului că procurorii anticorupţie verifică celelalte persoane din dosar cu privire la fapte de evaziune fiscală. Astfel, potrivit lui Chiciu, raportat la mersul anchetei, este posibil ca şi în cazul lui Sorin Oprescu să se facă o extindere a acuzaţiilor, menţionând că anchetatorii nu i-au anunţat despre vreun demers în acest sens.

„În toate dosarele mari, s-a mers iniţial cu o acuzaţie şi, după 30, 40, 50 de zile, procurorii au procedat la extinderi ale acuzaţiilor, în preajma momentelor în care au prelungit arestarea. Miercuri, în mod normal, ar trebui să se facă o nouă cerere de prelungire şi atunci, având în vedere practica procurorilor anticorupţie, la rândul meu, intuiesc faptul că vor proceda în acest sens”, a arătat Chiciu.

Avocatul a mai spus că Sorin Oprescu este pregătit să dea prima declaraţie în faţa anchetatorilor DNA în acest dosar, iar o solicitare în acest sens va fi făcut săptămâna viitoare la DNA.

„Voi solicita procurorilor, săptămâna viitoare, audierea lui Sorin Oprescu în legătură cu elementele şi acuzaţiile aduse de DNA până în acest moment, audiere ce nu a avut loc până acum la procuror, ci doar în faţa judecătorilor de depturi şi libertăţi. Este stabilizat medical din acest punct de vedere şi suntem pregătiţi pentru această chestiune”, a adăugat Chiciu.

Avocatul a mai arătat că, din punctul de vedere al apărării lui Sorin Oprescu, „ancheta are un curs unidirecţional”, în sensul în care, deşi s-au solicitat patru martori ce puteau confirma teza apărării, aceştia au fost respinşi, la fel fiind respinsă şi confruntarea cu denunţătorul. În acest context, apărarea vrea să trimită o sesizare la CEDO.

„Este vorba de cei patru martori care confirmă că este vorba de un împrumut, iar aceştia au fost respinşi de procuror. Procurorul a respins, totodată, şi cererea de confruntare cu denunţătorul. Aceste elemente arată caracterul unidirecţional al anchetei, în sensul exclusiv al strîngerii probelor în acuzare, fapt care contravine deciziei Curţii Europene în cauza „Tărău contra România”. Din acest punct de vedere, săptămâna viitoare, având în vedere intuiţia noastră şi practica din alte dosare, precum şi din cauza elementelor de tratament pe care le-a avut în arest, vom trimite CEDO o sesizare”, a mai arătat Chiciu.

Avocatul a arătat că pare că practica DNA de aduce la lumină noi acuzaţii chiar înaintea prelungirilor măsurilor preventive se transformă într-o cutumă, dând ca exemple de situaţii de acest gen cazul lui Radu Mazăre şi cel alElena Udrea. „La Mazăre, înainte de prelungire au scos chestia cu conturile, la Udrea, au scos chestia cu finanţarea partidelor”, a adăugat Chiciu.

Avocatul a precizat că, din punctul său de vedere, această modalitate în care procedează anchetatorii DNA ar fi ilegală.

Tribunalul Bucureşti a respins, în 21 octombrie, cereera lui Sorin Oprescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv, luată în 6 septembrie, cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro. Decizia a fost contestată de Sorin Oprescu şi se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Avocatul Viorel Mocanu spunea că a trimis, în 15 octombrie, o sesizare conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în care a acuzat conducerea Arestului Central şi pe şefa cabinetului medical al unităţii că nu respectă măsurile stabilite de medici pentru Sorin Oprescu.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au reclamat şi la Ministerul Sănătăţii comportamentul personalului medico-sanitar de la Arestul Capitalei, arătând, într-o sesizare înregistrată în 9 octombrie, că nu se respectă drepturile edilului şi nu i se acordă tratament şi hrană adecvate bolilor de care suferă. Viorel Mocanu preciza că sesizarea făcută la Ministerul Sănătăţii a fost transmisă la Colegiul Medicilor, care urmează să o soluţioneze.

Într-un document transmis în 14 octombrie de Ministerul Sănătăţi avocatului Viorel Mocanu se arată că petiţia din 9 octombrie a fost redirecţionată Ministerului Afacerilor Interne, cu solicitarea informării petentului asupra rezultatelor măsurilor. Petiţia a fost redirecţionată întrucât legea prevede că asigurarea sănătăţii publice în unităţile MAI, în speţă Arestul Central al Poliţiei Capitalei, se face prin reţeaua sanitară a acestei instituţii.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

Sorin Oprescu a fost dus, în 14 octombrie, înapoi în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce i-au fost făcute investigaţii medicale la Centrul Oncologic Fundeni, cerute de avocaţii edilului, care arătau că i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, existând suspiciuni că ar avea cancer.

Primarul suspendat al Capitalei fusese transferta în 8 octombrie, sub pază, din Arestul Capitalei, mai întâi la Institutul Oncologic Bucureşti, apoi la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu”, unde a stat cinci zile, din 9 până în 14 octombrie.

Apărătorii lui Sorin Oprescu arătau, în cererea de transfer într-un spital, că, în urma investigaţiilor medicale la care primarul suspendat al Capitalei a fost supus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat „un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unor investigaţii suplimentare.

Sorin Oprescu a fost transferat şi în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Trupa Proconsul este în doliu. A murit marele artist: Cu profundă durere, am aflat azi...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Papa Francisc condamna atacul aerian israelian în urma morții unor copii din Gaza
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?