Agricultorii vor scoate din buzunare pentru un chilogram de seminţe de cartofi mov între 25 şi 30 de lei. La recoltă ies în jur de 10 kilograme de cartofi, care se pot vinde chiar și cu 300 de lei.
Potrivit unor calcule, la 1.000 de metri pătraţi este nevoie de 350 de kilograme de sămânţă, astfel că, la un hectar, fermierii trebuie să investească în 3.500 de kilograme. La un preţ de 30 de lei/kilogram, costurile înfiinţării ajung la 105.000 lei (24.000 de euro), la care se adaugă lucrările specifice culturii de cartof (aproximativ 2.500 de lei), potrivit agrointel.ro.
Agricultorii iau în calcul şi eventualele riscuri cauzate de capriciile vremii. La prima vedere cartoful violet este la fel ca un cartof normal, însă, deosebirea este la tubercul.
Cele mai multe plantații de cartofi mov de la noi sunt cu soiul „Vitelotte Noir”, o varietate franțuzească. Acest soi se cultivă în Europa încă din secolul XIX, fiind adus din Peru. Potrivit unor cercetări recente, cartofii violeți sunt printre cele mă sănătoase legume, pentru că au un conținut ridicat de antocianină, o substanță puternic antioxidantă, scrie greatnews.ro
Citeşte şi Cum se prepară sănătos cartofii