„Semnarea acestui acord înseamnă trecerea într-o etapă avansată a unuia dintre proiectele-cheie în strategia de dezvoltare a Poștei Române. Intermedierea de servicii bancare dedicate clienților tradiționali ai Poștei îi permite operatorului național de servicii poștale să-și diversifice portofoliul, condiție obligatorie pe o piață în care poșta clasică își accentuează declinul. Mai mult, proiectul contribuie la reducerea ponderii pe care o reprezintă populația nebancarizată din România, în contextul în care Poșta Română este una dintre companiile cu cele mai extinse rețele teritoriale, inclusiv în zona rurală”, a precizat, în comunicatul citat, Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.
În acest sens, operatorul poștal național va pune la dispoziția clienților produsele de retail ale Nextebank (credite, depozite, carduri) în cea mai mare parte a rețelei de unități poștale. CNPR menționează, totodată, că proiectul va presupune investiții importante în pregătirea profesională a angajaților Poștei, în oficiile poștale și în dotarea acestora cu tehnologie specifică acestui tip de servicii, și conduce la creșterea veniturilor salariaților Poștei Române, bazată pe performanță.
„După o analiză atentă și detaliată, am reușit să concretizăm un proiect complex, care să aducă beneficii tuturor celor implicați: clienți, Poșta Română, Nextebank. În linie cu strategia de creștere a băncii, unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect este incluziunea financiară a unor segmente specifice de populație. În acest sens, Nextebank își va adapta oferta pentru a permite tuturor clienților Poștei Române să acceseze servicii bancare moderne, însă, în același timp, simple și accesibile. Urmează o etapă foarte importantă, și anume obținerea aprobării proiectului nostru de către BNR. Sperăm ca după obținerea acordului de la banca centrală să putem demara proiectul în primul trimestru al anului viitor”, a afirmat, la rândul său, Horia Manda, președintele Consiliului de Administrație al Nextebank.
Negocierile dintre Poșta Română și Nextebank privind proiectul de intermediere a produselor bancare la ghișeele poștale au debutat în martie 2015, după finalizarea unui proces de selecție și evaluare desfășurat în condițiile legii aplicabile.
Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/, în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea /FP/, în proporție de 25%. Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.
Nextebank este o bancă românească, fondată în anul 1993, sub numele de Banca Romexterra. Începând cu luna aprilie 2014, instituția are un nou acționar principal — Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund /EEAF/. Principalii investitori în EEAF sunt Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Fondul European pentru Investiții (FEI) — parte din grupul Băncii Europene pentru Investiții, Banca de Comerț și Dezvoltare a Regiunii Mării Negre, DEG — parte a grupului bancar german KFW.
Citeşte şi O nouă platformă web a fost lansată de Poşta Română. Acum poţi face mai uşor plăţi online