REPORTAJ: Ciudad de Mexico, un oraş al superlativelor. FOTO & VIDEO

Printre cele mai vechi capitale ale lumii, Ciudad de Mexico este și printre singurele fondate de ameridieni, băștinașii continentului american. Situat la peste 2.200 de metri deasupra mării, orașul le oferă turiștilor o primire nu tocmai caldă. Din cauza altitudinii, dar și a poluării puternice, străinii se trezesc cu ochii roșii sau înlăcrimați. Totul, însă, dispare atunci când începi să admiri incredibilul oraș latinoamerican, care nu încetează parcă nicio clipă să te uimească.

Un oraș atât de mare, încât nu ajungi să-l cunoști nici măcar într-o viață. În rândurile următoare, am încercat să prezint câteva dintre locurile de interes pe care le poți cunoaște totuși în câteva zile de vizitat asiduu.

De unde pornește totul…

Kilometrul 0 al Mexicului se află în piața Zócalo, care se întinde pe 57.000 de metri pătrați, fiind și una dintre cele mai mari piețe din lume. Zócalo este oarecum o metaforă pentru poporul mexican, care privește cu credință înainte, își ascultă orbește autorițările, în timp ce trăiește bine din turism. Cam așa regăsiți și clădirile din piața perfect pătrată: la nord se află Catedrala Metropolitană, la est sediul Președinției, care se continuă la sud cu clădiri guvernamentale, iar în vest găsiți hoteluri și magazine.

Alte articole

VIDEO Accident fatal pe o plajă din Mexic. Un bărbat a decedat după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste el

‘Rechinul’ Florian Tudor, trimis în judecată de DIICOT. Ce acuzații îi aduc procurorii capului mafiei române din Mexic

Catedrala Metropolitană, cea mai mare de pe continentele americane și sediul Bisericii Catolice din Mexic, îți poate da impresia a trei biserici într-una singură. Asta poate și din cauză că secțiunile catedralei din piatră au fost construite de-a lungul a trei secole, având diferite inspirații. Lăcașul de cult găzduiește nu mai puțin de 16 capele, fiecare dedicată altui sfânt, și impresionează prin stilul simplu, neîmpopoțonat, specific bisericilor catolice. În dreapta catedralei începe centrul istoric al orașului, a cărui principală arteră este bulevardul Madero.

Raiul shoppingului și turnul ce veghează asupra orașului

Botezat după revoluționarul Francisco Madero, președintele mexican asasinat în timpul unei lovituri de stat, bulevardul ce pornește din piața Zócalo pare să continue la infinit, cu clădiri joase pe de o parte și de alta. Dacă vrei să te pierzi în mulțime, fără îndoială Madero este locul ideal. Așa că nu e de mirare că vezi de multe ori mame care își țin odorul strâns de mână sau altele, mai practice, care folosesc hamuri pentru copii. Pentru un moment ești tentat să asemeni bulevardul cu celebre „piste” de shopping europene, precum Rue Neuf din Bruxelles sau Oxford Street din Londra, însă curând îți dai seama că are ceva „turcesc” în el – o sumedenie de vitrine pline cu aur -, dar și elemente cât se poate de mioritice, precum biserici și felurite restaurante.

În mulțimea de oameni de pe bulevard, devenit pietonal în ultimii ani, poți da piept cu Mickey Mouse, cu Batman sau cu forțosul Hulk. Și asta nu pentru că Madero ar fi un nou sediu Disney World, ci pentru că toată stradă e presărată cu „street artists”. De la clovni la statui, de la supereroi la zombie, Madero are de toate și astfel se asemănă cu un alt bulevard celebru european, La Rambla din Barcelona.

La capătul străzii lungi de aproape un kilometru se află La Torre Latinoamericana. Această clădire emblematică, construită predominant din sticlă și aluminiu, a fost în anii ei de glorie cea mai înaltă din afara Statelor Unite. Cum Ciudad de Mexico este construit pe un fost lac, iar solul nu e stabil, La Torre Latinoamericana stă pe sute de piloni înfipți adânc în pământ, care dau o anumită siguranță clădirii în cazul unui cutremur puternic. Însă dincolo de detaliile tehnice ale construcției,Turnul Latinoamerican oferă vizitatorilor o priveliște incredibilă la etajul 43, de unde se poate admira întreg orașul ce pare să fie mărginit doar de munții ce-l înconjoară.

Vizavi de turn se află Banca Mexicului, iar peste drum, frumosul Palacio de Bellas Artes cu ale sale cupole multicolore. Palatul ce pare apărat de patru cai pegasus adăpostește o sală mare de spectacol (cu 1.700 de locuri și o cortină antifoc), mai multe săli micuțe și o serie de expoziții de excepție. Practic, palatul adună sub aceeași cupolă dansul, opera, teatrul și pictura.

În foaierul palatului, construit în stil art deco, este o micuță și cochetă cafenea, unde poți vedea oameni la costum sorbind tacticos din ceșcuțele lor albe. Cu un zâmbet larg, chelnerii te îmbie să iei loc la o masă și să asculți în surdină muzică clasică. În mod surprinzător, atunci când deschizi meniul, remarci că prețurile sunt cât se poate de rezonabile. Nici 7 lei o limonadă, aproape 16 lei un desert delicios… Însă un turist avid de a cunoaște cât mai multe nu are timp să se întindă la ospețe.

Chapultepec, „plămânul verde” al unui oraș extrem de poluat

Întins pe o suprafață de aproape 700 de hectare, parcul Chapultepec este o oază de liniște în inima celui mai mare oraș din lume. Este, practic, „plămânul verde” de care are atât de multă nevoie Ciudad de Mexico, o urbe pe ale cărei străzi circula zilnic 11 milioane de mașini. Fiind și cea mai mare zonă verde din vreun oraș latinoamerican, Chapultepec este adesea comparat cu Central Park din New York sau Bois de Boulogne din Paris.

Într-o zi normală, parcul este vizitat de 250.000 de oameni, însă duminica, fără îndoială, acest număr este depășit. Vin mexicani de toate vârstele și culorile, ca să se relaxeze și să se bucure de natură. Singurul impediment ar fi vânzătorii ambulanți, care stau la marginea aleelor, vând orice, de la vată pe băț la chicharrones (un fel de chips-uri cu gust de jumări – n.r.), și acoperă cu strigătele lor orice conversație din jur. Chapultepec ar fi putea fi un oraș în sine; are o grădină zoologică, parcuri de distracții, un sistem de irigații de pe vremea aztecilor și chiar un castel, care tronează pe cel mai înalt deal. De altfel, în puzderia de oameni, este imposibil să nu observi că se formează o coadă ordonată pe pavajul ce urcă spre castelul Miravalle, singurul din America Latină.

Construit în secolul al XVIII-lea, castelul și-a primit denumirea de la Împăratul Maximilian al Mexicului, un prinț austriac cu o domnie de doar trei ani, care l-a considerat drept un „frate mai mic” al mult mai cunoscutului Miramare, ridicat pe o stâncă de la malul Adriaticii. Cu doar două niveluri, Miravalle surprinde prin bun gust și simplitate și păstrează mult din culoarea vremii, cu mobilă adusă din Europa și pereți decorați cu tapiserii primite în dar de la Napoleon al III-lea. De-a lungul timpului, castelul cu pereți și podele de marmură a fost martorul istoriei zbuciumate a Mexicului, de la colonie la împărăție și apoi la republică. Nu e de mirare, așadar, că din 1944 Miravalle adăpostește Muzeul Național de Istorie. În timp, castelul a deservit diverse scopuri, fiind sediu de arhivă, colegiu militar și vreme bună reședință prezidențială. Din splendida grădină de la etaj, dar și de la balconul castelului, turiștii pot admira Paseo de la Reforma, cel mai lung bulevard al orașului ce străbate partea de nord.

Paseo de la Reforma, „Champs Elysees”-ul mexican

Încadrat în zilele noastre de zgârie-nori, care mai de care mai înalți, Paseo de la Reforma s-a născut din inițiativa împăratului Maximilian, care voia să unească Miravalle de centrul orașului. Numit inițial Paseo de la Emperatriz („Calea Împărătesei”), în cinstea împărătesei Carlota, bulevardul a fost redenumit ulterior. „Champs Elysees”-ul mexican măsoară aproape 15 kilometri și trece pe lângă zone frecventate de turiști, precum Polanco – un cartier de fițe din oraș, unde se găsesc numeroase ambasade -, Condesa – celebră pentru viața sa de noapte – și Zona Rosa.

Pe toată lungimea lui, bulevardul este presărat cu clădiri care îți taie răsuflarea și care concurează cu edificiile ce umbresc străzile din New York. Cea mai impresionantă este Torre Mayor, o imensă oglindă de cristal, ce măsoară 225 de metri în înălțime. Deocamdată, deține recordul de înălțime, până când clădirea vecină, Torre Reforma, va fi finalizată. Tot pe Calea Reformei, cum ar veni tradus în limba română, sunt și numeroase monumente ce sărbătoresc istoria mexicană, precum El Angel de la Independencia și El Monumento a la Revolucion.

Duminica, pentru câteva ore, o parte din interminabilul bulevard se închide pentru bicicliști. Aceștia pedalează în voie kilometri întregi pe biciclete oferite chiar de primărie, iar primele 45 de minute ale plimbării pe două roți sunt din partea casei.

Chiar și cu bicicleta, însă, cel mai mare oraș din Emisfera Occidentală poate părea greu de parcurs. Unii trăiesc, probabil, o viață în Ciudad de Mexico și nu ajung să-l vadă în întregime și să-i descopere tainele. Pentru un turist, mulțumirea maximă este atunci când reușește să bifezi de pe listă cam tot ce-i spun site-urile de specialitate că merită văzut, însă pentru un cetățean al lumii experiența se desăvârșește abia când se pierde pe infinitele străzi ale orașului.