INCENDIU COLECTIV. Zeci de victime, în stare CRITICĂ. Una singură rămâne NEIDENTIFICATĂ, la Spitalul de Arşi

Zece victime ale incendiului de la Club Colectiv rămân în stare critică, potrivit informaţiilor furnizate, duminică, de medicii de la spitalele care au preluat cei mai mulţi răniţi. Un singur rănit rămâne neidentificat din cei peste 140 care sunt încă spitalizaţi, iar acesta se află la Spitalul de Arşi.
Romania TV
01 nov. 2015, 09:12
INCENDIU COLECTIV. Zeci de victime, în stare CRITICĂ. Una singură rămâne NEIDENTIFICATĂ, la Spitalul de Arşi

Din cei 27 de răniţi internaţi iniţial la Spitalul Universitar, trei au fost externaţi, 14 sunt internaţi pe secţia de Chirurgie Plastică şi „nu se aşteptă complicaţii majore”, iar 10 rămân la Terapie Intensivă. Dintre aceştia 10, unul singur a avut evoluţie favorabilă şi a fost detubat, dar pot apărea oricând complicaţii, potrivit medicilor.

„Nu s-a schimbat nimic în evoluţia lor peste noapte, dar asta nu este neapărat o veste bună. Ne putem aştepta oricând la apariţia unor complicaţii severe. Săptămâna care urmează vom începe intervenţiile chirurgicale, dar oricând pot apărea complicaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar.

Citeşte şi TOATE trupurile neînsufleţite de la INML au fost IDENTIFICATE. Legiştii au efectuat primele AUTOPSII

La Spitalul Militar Central mai sunt internaţi 12 răniţi, dintre care unul singur este intubat. Informaţia a fost furnizată chiar de ministrul Apărării, Mircea Duşa. „Le multumesc medicilor de la Spitalul Militar si cadrelor militare pentru felul in care s-au implicat. Unele sunt de alaltăieri aici şi nu au plecat inca acasa, asa cum le sta bine militarilor, si le multumesc foarte mult. Stam in continuare la dispozitie cu capabilita. Ieri (sâmbătă, n.r.), am discutat cu doi din ei, care erau mai putin grav, restul erau intubati. Au evoluat mult mai bine in cursul noptii si mai e intubat unul singur. Le doresc sanatate multa si transmit condoleante familiilor care si-au pierdut copii sau rudele in acest incident.

Şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca medicii fac tot ce este omeneşte posibil pentru a nu mai pierde din pacienţi. „Toti pacientii nostri, inclusiv cu stare grava, au demonstrat o evolutie stabila. Nu avem 48 de ore inca. Mai bine de jumatate au fost reevaluati in sala de operaii, 4 au beneficiat de traheostomie duminica. Speram ca eforturile noastre sa fie incunuante de succes, cel putin pentru marea parte a pacientilor. Avem tot ce ne trebuie, inclusiv resurse umane. Un prim bilant de etapa il facem la 48 de ore, dupa ce depasim primele 3 zile ne gandim la posibile complicatii renale, digestive. Suntem abia la inceputul unor boli grave imprevizibile. Apartinatorii primesc tot timpul informatii si consiliere psihologica”, a declarat șeful Clinicii de Chirurgie Plastică, profesorul Ioan Lascăr.

Bilanţul morţilor din incendiul de la Club Colectiv a ajuns la 29. O tânără de 31 de ani s-a stins, duminică, la Spitalul Bagdasar Arsenie, unde ajunsese cu arsuri grave pe o suprafaţă mare din corp, informează România TV. Totodată, o altă persoană, o tânără de 25 de ani, a decedat, duminică, la Spitalul de Arşi.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Autostrada din România așteptată de milioane de români. Este cea mai scumpă construită în țara noastră
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Victor Ponta sfidează din nou! Ce a făcut pentru sârbi pentru cetăţenie? A pus România pe locul 2
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cum se face corect plinul de combustibil. Cei mai mulți șoferi greșesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Ungaria și Serbia, alianța militară care pune pe jar Balcanii. Albania s-a aliat cu Kosovo și Croația
MediaFlux
BANI pentru PENSIONARI, înainte de Paşte. TICHETE de câte 100 - 125 de lei, cu buletinul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”