Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo, însoţiţi de naşii Peter Imre şi soţia sa, Marina, dar şi de mai mulţi invitaţi, au ajuns la 14.45 la sediul Primăriei din Miercurea Ciuc, unde a avut loc cununia civilă.
Nicoleta poartă o rochie foarte elegantă, neagră, cu dantelă şi cu spatele gol, iar Zsolt a îmbrăcat un costum negru, purtat de nobilii maghiari.
Împreună cu viitorul ei soţ, Nicoleta Luciu s-a ocupat de ultimele detalii premergătoare nunţii si botezului tripleţilor săi.
Jurnaliştii de la Cancan i-au surprins pe cei doi viitori soţi cărând buchetele de flori la restaurantul din Miercurea Ciuc, unde va avea loc nunta. Cei doi au vrut să se asigure că totul va fi pus la punct până la cel mai mic detaliu. Zsolt şi Nicoleta sunt împreună de 7 ani şi sunt fericiţii părinţi a patru copii.
„Sâmbătă va fi una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea, devin Doamna Csergo si va avea loc botezul tripleţilor”, a scris Nicoleta Luciu pe pagina de Facebook.
Marele eveniment va avea loc la Miercurea Ciuc, oraşul natal al lui Zsolt. De la 17.00 Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu la Mănăstirea Fecioara Maria din Şumuleu, iar naşi le vor fi Peter L. Imre şi soţia sa, Marina.
După ceremonie va avea loc şi botezul tripleţilor Kim, Kevin şi Karoly (şase luni), apoi totul va culmina cu petrecerea de la restaurantul Harghita. Fiecare copil are perechea lui de naşi.