„Inspectorii judiciari (…) au dispus, prin rezoluția din 29 octombrie 2015, exercitarea acțiunii disciplinare față de Risantea Găgescu și Damian Dolache, judecători la Curtea de Apel București, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) și art. 99 lit. t), raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare„, se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.
În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut că judecătorii au utilizat expresii inadecvate în cuprinsul deciziei penale 733/ A/ 20.05.2015, motivarea fiind în mod vădit contrară raționamentului juridic și de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.
„Raportat la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) — au fost nesocotite normele de drept procesual, prevăzute de art. 342, 344-347 din Codul de Procedură Penală, care reglementează procedura camerei preliminare„, mai precizează IJ.
Acțiunea a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorilor în cauză.
Mariana Rarinca, femeia acuzată că a șantajat-o pe șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, a fost condamnată definitiv în septembrie de Curtea de Apel București, la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind obligată să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Inițial, în acest dosar Mariana Rarinca a fost condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul București la trei ani închisoare cu suspendare, după care, în mai 2015, femeia a fost achitată de Curtea de Apel București. Ulterior, decizia de achitare a fost anulată tot de Curtea de Apel București, în urma unei contestații depuse de DNA.
Potrivit DNA, în perioada august/ septembrie 2013 — 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a amenințat-o pe Livia Stanciu cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromițătoare pentru aceasta și pentru soțul acesteia.
În schimbul nedivulgării către presă a acestor informații, presupus compromițătoare, Mariana Rarinca i-ar fi pretins șefei ÎCCJ suma de 20.000 de euro.
„Amenințările cu divulgarea către presă a unor informații presupus compromițătoare la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensație pentru ‘datorii’ plătite de inculpată în numele soțului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 — 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit amenințări prin intermediul unei convorbiri telefonice și prin mesaje tip SMS. Inculpata a amenințat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromițătoare despre persoana vătămată și familia acesteia„, susține DNA.