Emil Boc, citat ca martor de DNA, la Bucureşti, în dosarul lui Udrea

Fostul premier Emil Boc a anunţat miercuri, într-o declaraţie făcută presei, că a fost invitat joi la DNA Bucureşti, fiind citat ca martor în dosarul în care Elena Udrea este cercetată sub control judiciar.
Iulian Tudor
04 nov. 2015, 17:29
Emil Boc, citat ca martor de DNA, la Bucureşti, în dosarul lui Udrea
Întrebat, miercuri, de jurnalişti, dacă a fost citat la DNA, la fel ca alţi membri ai fostului PDL, Emil Boc a spus că a primit o invitaţie să se prezinte ca martor, în calitate de fost preşedinte de partid.
 

„Da, marţi am primit o invitaţie pentru joi, în calitatea de martor în dosarul 87/2015, în care au mai fost audiaţi Vasile Blaga, Adriean Videanu, Anca Boagiu şi Ioan Oltean, în legătură cu care s-a încuviinţat procedura controlului judiciar pentru doamna Elena Udrea. Voi merge ca martor, în calitate de fost preşedinte de partid, la DNA Bucureşti”, a spus Boc.

În acelaşi dosar, marţi au dat declaraţii la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), tot în calitate de martor, fostul preşedinte al PDL Vasile Blaga, în prezent copreşedinte PNL, şi deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreşedinte şi secretar general al PDL, iar miercuri s-au prezentat, tot în calitate de martori, Anca Boagiu, fost prim-vicepreşedinte al PDL, şi Adriean Videanu, fost preşedinte al PDL Bucureşti.

Elena Udrea a fost pusă, vineri, sub control judicar pe cauţiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupţie legate de vânzarea şi renovarea unei vile din Eforie Sud, dar şi un contract între Hidroelectrica şi o firma privată, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari, scrie Mediafax. Camera Deputaţilor a avizat începerea urmăririi penale şi reţinerea Elenei Udrea în această cauză.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari şi o creanţă de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Condimentul care te scapă de şoarecii din grădină. Micile rozătoare nu suportă mirosul
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Prețurile la ouă, înaintea Paștelui. România nu are concurență în UE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța