Diplomatul Mihai Gribincea a fost propus în septembrie de șefa diplomației de la Chișinău, Natalia Gherman, pentru a-l înlocui pe actualul ambasador al Republicii Moldova la București, Iurie Reniță, al cărui mandat a expirat.
Mihai Gribincea a fost până acum ambasador al Republicii Moldova în Belgia, Olanda și Luxemburg și șef al misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO.
Potrivit presei de la Chișinău, Mihai Gribincea este un fervent susținător al valorilor euroatlantice. În 1998, el a scris un volum intitulat ‘Trupele ruse în Republica Moldova: factor de stabilitate sau sursă de pericol?’, în care arăta că trupele ruse din regiunea transnistreană reprezintă o sursă de pericol la adresa securității Republicii Moldova și că statul moldovean ar trebui să adere la NATO.
Citeşte şi: La Chişinău se cere un singur guvern pe ambele maluri ale Prutului