Insomnia nu numai că are un efect negativ asupra bunei dispoziţii pe întreg parcursul zilei, ci poate fi dăunătoare şi pentru sănătate. Totuşi există câteva trucuri prin care putem depăşiţi stările de insomnie. Trebuie să fim atenţi la lumină pentru că întunericul joacă un rol foarte important pentru somn. Trebuie să încercăm ca cel puţin cu două ore înainte de culcare să ne îndepărtăm de ecranul calculatorului, tabletei sau al televizorului, scrie doctorulzilei.ro.
Expunerea la lumina emisă de aceste aparate trimite creierului semnale că afară mai este încă zi, iar corpul dumneavoastră le interpretează astfel că nu a sosit încă timpul pentru a merge la culcare – atenţionează specialiştii de la Institutul de cercetare a Luminii „Rensselaer” de la New York.
De asemenea, trebuie să fim atenţi la masa de seară. Toate substanţele care constituie stimulenţi pentru organism (cofeina, alcoolul, ciocolata, ţigareta, alimentele greu de digerat) pot crea probleme de insomnie. Ceea ce trebuie să reţinem este şi faptul că nu trebuie să facem exerciţii fizice cu cel puţin 20 de minute înainte de culcare. Trebuie să ştim că cele mai mari probleme cu insomniile le au persoanele mai în varstă.
Majoritatea oamenilor sunt tentaţi să doarmă mai mult în zilele libere, dar, potrivit unor cercetări recente efectuate de Centrul Medical al Universitaţii Texas, somnul prelungit dăunează organismului, în timp ce siesta de după amiază se recomandă doar atunci când persoana este foarte obosită.
Citeşte şi Top 10 motive din cauza cărora nu dormim bine cu partenerul