Potrivit România TV, în documentul prezentat de Klaus Iohannis se propuneA un acord pentru susţinerea unui premier nepolitic şi a unui guvern tehnocrat. Iohannis le-ar fi spus liderilor PSD, susţine sursa citată, că trebuie să-l semneze pentru că el, personal, are nevoie de o garanţie că politicul nu se va implica în formarea noului Guvern, dar că îi va asigura voturile necesare în Parlament. Liviu Dragnea ar fi refuzat să-şi pună semnătura pe el.
Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a confirmat la România TV că preşedintele le-a citit „un proiect de program în 10 puncte”, însă a precizat că nu le-a cerut liberalilor să îl semneze.
„Nouă nu ni s-a cerut să semnăm acest proiect. Am fost de acord cu întregul proiect. Proiectul prevede un Guvern tehnocrat cu un premier pe care să-l propună dânsul, fără să nominalizeze nimic şi nici noi nu am nominalizat pentru că am socotit că are destule date şi infromaţii ca să găsească persoana cea mai potrivită.
Deci guvern de tehnologi, tehnocrat, fără apartenenţe politice şi eu am insistat ca aceşti tehnocraţi să nu aibă trecut politic”, a explicat Quintus.
„Doream ca acest guvern să fie cât se poate de independent din punct de vedere politic. Alegerile urmează să se producă anul viitor. Prin urmare, ne-am dat seama cu toţii că este o imposibilitate să ajungem la alegeri anticipate şi acest Guvern pe care va trebui Parlamentul să-l aprobe să gestioneze treburile ţării şi să organizeze alegerile de la sfârşitul anului viitor. Ne-am declarat de acord cu el, ne-am declarat de acord cu acest proiect de program.„, a adăugat liberalul.
CITEŞTE ŞI Cine va fi noul PREMIER. Consultările continuă la Cotroceni. Iohannis, aşteptat să facă anunţul