Traian Băsescu a scris, marţi pe Facebook, că emisiunea de la TVR la care era invitat a fost anulată.
„Anulare, Încă de săptămîna trecută, la solicitarea TVR, am stabilit pentru data de 10.11. ac o emisiune cu Claudiu Lucaci.
Astăzi, am fost anunţat că, din dispoziţia Directorului General Interimar al TVR, doamna Irina Radu, emisiunea se anulează pentru că la acea oră TVR trebuie să facă transmisiune în direct din Piaţa Universităţii.
Ridicolul motivaţiei este de povestit public. TVR nu a transmis nimic din Piaţa Universităţii şi de la Victoria cînd în stradă au fost 30 – 40 de mii de bucureşteni, dar transmite în această seară dintr-o piaţă goală.
După Sassu şi Tănase, altă slugă, altă definitivare pe post”, a scris Băsescu pe Facebook.
CITEŞTE ŞI Traian Băsescu: Nu intenţionez să candidez la Primăria Capitalei şi nici la alegerile parlamentare
Irina Radu, referitor la acuzaţiile lui Băsescu: Sunt poveşti, ca să nu spun minciuni
„Sunt poveşti, ca să nu spun minciuni. Nu am dat aşa dispoziţii. Îmi pare rău că până şi domnul Băsescu nu mai face faţă manipulării”, spune Irina Radu, într-o declaraţie transmisă MEDIAFAX de reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv), la solicitarea agenţiei de presă.
Băsescu, un nou mesaj
Traian Băsescu a revenit pe Facebook cu un nou mesaj, în care precizează că i-a fost reînnoită invitaţia de a merge la emisiunea de la TVR, dar:
„Ne vedem altă dată
Mulţumesc TVR că a revenit asupra deciziei şi mi-a reînnoit invitaţia de a participa la emisiunea lui Claudiu Lucaci în această seară. Recunosc, am râs. Pe mine nu m-a deranjat anularea emisiunii, ci ridicolul motivaţiei pentru care emisiunea a fost anulată. Din acest motiv am şi făcut publică întâmplarea. Nu m-am supărat pentru că eu am trecut inclusiv când eram preşedinte prin perioade de interdicţii de a apărea la TVR.
Ne vedem altă dată, deşi nu ţin neapărat.”