ACPR i-a felicitat pe medicii care au tratat victimele incendiului din Colectiv: „Au făcut minuni”

Asociația Chirurgilor Plastici din România (ACPR) a felicitat marți întregul corp de medici de chirurgie plastică implicat în tratarea pacienților cu leziuni grave de arsură după accidentul din clubul Colectiv.
Filip Stan
10 nov. 2015, 20:31
ACPR i-a felicitat pe medicii care au tratat victimele incendiului din Colectiv:

„Mobilizarea și solidaritatea au fost extraordinare (medicii au venit inclusiv din concediul de maternitate, din alte orașe ale țării, au lucrat zile și nopți fără să plece din spitale, etc). Chirurgul plastician nu se află foarte des în situația de a salva în mod direct vieți, însă în cazul tratării marilor arși se stabilește o legătură emoțională extrem de puternică între medic și pacientul cu care nu a vorbit niciodată (medicul îi cunoaște pe dinafară toate constantele biologice, fiecare centimetru pătrat de suprafață arsă sau grefată, tratamentul și chiar și prognosticul…)”, se arată într-un comunicat al ACPR potrivit AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în București există multe clinici și secții de chirurgie plastică în care lucrează peste 50 de medici specialiști și un număr mai mare de medici rezidenți.

„Este adevărat că numărul de paturi alocate special pentru pacienții arși este relativ mic, dar, în această situație excepțională, au fost rapid alocate paturi, în special de terapie intensivă, pentru acești pacienți. S-au mobilizat toate resursele posibile, atât umane, cât și materiale pentru a face față acestei situații”, se arată în comunicat.

Reprezentanți ACPR subliniază că tratamentul pacienților din Colectiv, atât local, cât și general, s-a efectuat la cele mai ridicate standarde medicale internaționale.

Citeşte şi SCANDAL între Colegiul Medicilor şi Alianţa Medicilor pe tema răniţilor din Colectiv

„Sigur că evoluția unor pacienți aflați într-o stare atât de gravă este grevată și de complicații, care pot merge până la decesul pacientului. În acest caz, datorită acestei mobilizări exemplare s-a limitat foarte mult rata complicațiilor și, evident, a deceselor. Acest lucru a fost subliniat de către specialiști de marcă veniți din Israel, Franța, Marea Britanie, care au arătat și ei că, în astfel de cazuri, de arsuri întinse asociate cu grave leziuni inhalatorii, mortalitatea este, de regulă, peste 80 — 90%”, susține același comunicat.

ACPR consideră că trebuie pus în aplicare planul deja existent de înființare a centrelor de tratare a pacienților arși, conform standardelor internaționale, precum și dotarea și folosirea mai eficientă a secțiilor de arși existente în România.

„Subliniem că, până în prezent, medicii români au făcut pur și simplu „minuni” pentru acești pacienți. La câteva zile de la producerea tragediei, o parte din pacienți, dintre cei care pot suporta transportul, au început să fie preluați de clinici din străinătate, conform unui protocol de cooperare la nivel european, care s-a mai aplicat și în cazul altor dezastre, de exemplu cele din Suedia (1998) și Olanda (2000). Acest lucru nu înseamnă că medicii români nu ar fi putut să trateze în continuare acești pacienți sau că ar fi fost ‘depășiți’ în anumite situații. Aceste transferuri în străinătate s-au făcut la cererea familiilor și cu sprijinul autorităților române. Unele transferuri au fost refuzate de pacienți, care au considerat că sunt foarte bine îngrijiți în unitățile din România. Un lucru este sigur: atât cât va fi nevoie, chirurgii plasticieni implicați în tratarea acestor bolnavi vor face tot ce se poate pentru salvarea lor. Medicii români nu și-au schimbat niciun moment atitudinea”, a declarat dr. Dragoș George Zamfirescu, președintele al Asociației Chirurgilor Plastici din România, citat în comunicat.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța