Guvernul de la Madrid a înaintat Apel la Curtea Constituţională la rezoluţia pentru independenţa Cataloniei

Guvernul de la Madrid a înaintat un apel la Curtea Constituțională a Spaniei contra rezoluției în favoarea independenței, adoptată luni de parlamentul regional din Catalonia, a anunțat miercuri premierul spaniol Mariano Rajoy, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Filip Stan
11 nov. 2015, 15:34
Guvernul de la Madrid a înaintat Apel la Curtea Constituţională la rezoluţia pentru independenţa Cataloniei

Avocatul Statului a cerut Curții Constituționale ‘suspendarea imediată a acestei rezoluții și a tuturor efectelor sale’, a declarat Rajoy într-o conferință de presă la Palatul Moncloa, sediul guvernului spaniol. ‘Nu este doar o reacție la o moțiune votată în parlament; este vorba de apărarea unei întregi țări’, a adăugat el. Apelul urmează să fie examinat începând cu ora locală 16:30 (15:30 GMT), potrivit unei surse judiciare.

Parlamentul regional din Catalonia a adoptat luni o rezoluție, fără precedent, pentru separarea de Spania, lansând o așa-numită foaie de parcurs spre independență.

Declarația de secesiune, primul pas despre care partidele pro-independență speră că va duce la desprinderea regiunii de Spania și la crearea unei republici independente în interval de 18 luni, a primit susținerea majorității legislativului regional, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Parlamentul regional al Cataloniei a votat pentru SEPARAREA de Spania

Partidele care sunt în favoarea independenței față de Spania au obținut majoritatea locurilor din legislativul regional (72 din 135) la alegerile din septembrie din Catalonia, centrate pe chestiunea secesiunii. Ei nu beneficiază însă de majoritatea absolută a voturilor.

Separatiștii susțin că dispun de un sprijin suficient pentru a lansa procesul de independență.

Contribuția Cataloniei, regiune cu 7,5 milioane de locuitori, la Produsul Intern Brut al Spaniei este de 20%.

Constituția Spaniei nu permite desprinderea niciunei regiuni de restul țării. Premierul de centru-dreapta Mariano Rajoy, al cărui partid va avea de înfruntat alegerile generale din septembrie, promisese că va contesta cât de repede posibil rezoluția la Curtea Constituțională.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI