Un fotograf al AFP relatează despre trupuri însângerate în magazine pulverizate și bălți de sânge printre mașini distruse, în timp ce sute de persoane se aflau în zonă.’Avem zeci de răniți și ei continuă să fie aduși’, a declarat un medic al spitalului Bahman, situat în cartierul vecin Haret Hreik.
Acesta este primul atac comis în fieful Hezbollahului șiit din iunie 2014. La acea dată, un agent de securitate a fost ucis în timp ce încerca să împiedice un atentat cu mașină capcană.
Înainte de aceasta, alte circa zece atacuri au îndoliat bastioanele Hezbollah pe teritoriul Libanului, în perioada iulie 2013-februarie 2014, majoritatea revendicate de grupări extremiste sunnite.
Atentatele de joi au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.
Sudul Beirutului a fost şi în trecut ţinta atacurilor militanţilor sunniţi. Grupările rebele siriene, inclusiv Statul Islamic, au comis atacuri armate în Liban, în anii recenţi. După o perioadă de calm aparent, recent au izbucnit din nou atacuri ale grupărilor rebele, în această şară din Orientul Mijlociu.