Preşedintele Klaus Iohannis a aprins o lumânare în memoria victimelor de la Paris.
„Am semnat în această seară în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Republicii Franceze din București. Gândurile mele se îndreaptă către victimele brutalelor atacuri teroriste din 13 noiembrie de la Paris, pe care le condamn cu toată puterea. Împărtășesc pe deplin durerea pe care o încearcă poporul francez în fața acestei tragedii şi doresc ca, în numele României şi al meu personal, să transmit cele mai profunde şi sincere condoleanțe familiilor și apropiaților celor uciși prin aceste acte abominabile. Să rămânem uniţi şi puternici pentru a putea combate și elimina acest crunt flagel care este terorismul”, a scris ulterior Klaus Iohannis, pe Facebook.
CITEŞTE ŞI Dacian Cioloş, la Ambasada Franţei: „Tot ceea ce nu te distruge, te face mai puternic”
Ultimul bilanţ al victimelor atentatelor teroriste din Paris a ajuns la 129 de morţi şi 352 de răniţi, dintre care 99 sunt în stare gravă, a anunţat, sâmbătă, procurorul general din Paris, Francois Molins. 89 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.