Un tren cu 50 de pasageri a lovit în plin un TIR la Arad

Un tren care circula între Cluj-Napoca și Timișoara și în care se aflau 50 de pasageri a lovit în plin, luni, un TIR, în județul Arad, fără a se înregistra persoane rănite, însă garnitura a suferit pagube importante, iar câteva trenuri au fost deviate sau anulate, potrivit Aradon.
Alina Costache
16 nov. 2015, 11:52
Un tren cu 50 de pasageri a lovit în plin un TIR la Arad

Accidentul a avut loc în apropiere de Stația CFR Nădab. Aici, șoferul unui TIR care transporta pavaje nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată semnalizată cu Crucea Sfântului Andrei, remorca fiind lovită în plin de tren.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, citat de Mediafax, în vagoane se aflau 50 de pasageri, dar nu au fost înregistrați răniți, ci doar pagube materiale. Potrivit Mediafax, călătorii au rămas blocați în vagoane două ore, până când au fost preluați de alt tren, pentru a fi transportați la Arad și Timișoara.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul din România în care se făceau ritualuri păgâne. Acum, o mulțime de oameni vin să se bucure de natură și peisajul spectaculos, fără să-i știe istoria
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care vor permis de conducere. Toată lumea trebuie să plătească
Playtech.ro
Surpriza uriașă de care au avut parte turiștii pe Transalpina: “Ninge în august”
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Imagini terifiante într-un oraș britanic. Găști înarmate se taie cu macetele ziua în amiaza mare. Localnici: „Este o zonă de război” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Ceaușescu și obiceiuri sale medievale, care înfricoșau pe oricine
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
Aventurile lui Nicușor în vacanța mare. IMAGINI DEMENȚIALE cu Șeful Bucureștiului: s-a băgat în colăcel și a făcut pluta cumințel
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Doliu în lumea cinematografiei! Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în Romania. Se aplică în toate statele membre
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, susține că bolile psihice sunt „slăbiciuni” legate de păcatele părinților
MediaFlux
ANUNȚ privind ADEVERINȚELE de PENSIE! BACIU a CONFIRMAT: Pot fi aduse în 6 LUNI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...