Toţi musulmanii din Slovacia sunt monitorizaţi, a anunţat premierul Robert Fico

Premierul slovac, Robert Fico, a declarat luni că musulmanii aflați pe teritoriul Slovaciei sunt considerați acum o amenințare potențială la adresa siguranței naționale, motiv pentru care, în urma atacurilor teroriste de la Paris, autoritățile de la Bratislava monitorizează întreaga comunitate musulmană.
Filip Stan
16 nov. 2015, 16:14
Toţi musulmanii din Slovacia sunt monitorizaţi, a anunţat premierul Robert Fico

Anterior, oficiali slovaci s-au alăturat celor polonezi în criticile privind planul Uniunii Europene de a redistribui în statele membre migranții extracomunitari, majoritatea musulmani, ei atrăgând atenția că atentatele de la Paris au arătat riscurile pe care le implică primirea și integrarea acestora în societățile europene, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Jean-Claude Juncker: UE nu ar trebui să CEDEZE emoţiilor primare după atentatele din Paris

Cu excepția atacului comis de norvegianul Breivik, practic de fiecare dată când are loc un atac terorist autorii sunt musulmani. Prin urmare, dacă acești oameni stau legal în Slovacia, este obligația noastră să verificăm dacă ei au contacte cu persoane suspecte. Oricine dorește să fie un apărător al drepturilor omului trebuie să meargă la o conferință despre drepturile omului. Aici vorbim de securitate„, a spus Fico în fața presei când a ajuns la ambasada Franței, unde a păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor de la Paris.

Întrebat apoi, într-un interviu televizat, despre măsurile specifice pe care le-a dispus, șeful executivului de la Bratislava a precizat că fiecare musulman aflat pe teritoriul slovac este monitorizat și că a fost sporită activitatea de supraveghere a taberelor de refugiați și a extremiștilor de extremă-dreapta. După declarațiile sale a a reacționat Fundația Islamică din Slovacia, care l-a acuzat că evaluează amenințările pe criterii religioase.

În Slovacia, țară cu o populație de circa 5,4 milioane de locuitori, trăiesc circa 5.000 de musulmani. În timpul dezbaterilor din vară privind cotele de refugiați — când acestea erau încă voluntare—, Fico a declarat că țara sa preferă să primească refugiați creștini, nu musulmani, precizând însă apoi, în urma criticilor, că nu-i va respinge pe aceștia din urmă. Ulterior, după ce la Consiliul Justiție și Afaceri Interne de pe 22 septembrie au fost impuse cotele obligatorii de refugiați, Fico a declarat că țara sa nu va accepta aceste cote, indiferent de consecințe.

Citeşte şi Elena Udrea, MESAJ DUR: „Iresponsabililor, distrugeţi Europa din slăbiciune şi politicianism ieftin!”

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste un gram de aur. Creșterea e spectaculoasă, prețul metalului prețios a atins un nou record
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Calcule pentru majorarea pensiilor. Informații de ultimă oră
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Maria, voluntar Saj, a murit într-un accident rutier cumplit Avea doar 26 de ani și a lăsat un băiețel orfan 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Ministrul britanic al apărării avertizează Rusia după detectarea unei nave-spion în Canalul Mânecii
MediaFlux
POLIȚIA îi VIZEAZĂ pe cei care STAU LA BLOC. TREBUIE să FIE ATENȚI la FIECARE persoană și DOCUMENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!