Elisabeta Lipă, la AUDIERILE din Parlament: Nu avem cum să REALIZĂM proiecte SPECTACULOASE

Elisabeta Lipă, propusă de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru postul de ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat, luni, în faţa Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Parlament, că nu are cum să realizeze proiecte spectaculoase.
Ionela Marcu
16 nov. 2015, 19:55
Elisabeta Lipă, la AUDIERILE din Parlament: Nu avem cum să REALIZĂM proiecte SPECTACULOASE

„Mă onorează nominalizarea pentru funcţia de ministru. Am o datorie de suflet să onorez sportul românesc şi din această postură. În 24 de ani de sport am dovedit că sunt naţionalistă, că iubesc această ţară. Am plâns când am auzit imnul intonându-se. Am un regret că dintre cele şase participări la Jocurile Olimpice nu am reuşit la ultima, la Beijing, să obţin medalia de aur. De-alungul timpului am colaborat cu MTS, iar din 2004 am hotărât să mă integrez în structurile Ministerului de Interne pentru că îmi place uniforma şi performanţa pleacă întotdeauna de la ordine şi disciplină. Nu avem cum să realizăm proiecte spectaculoase, proiectele Tineretului şi Sportului trebuie să aibă o cursivitate comună. Trebuie să meargă mână în mână”, a spus fosta canotoare, Elisabeta Lipă.

Citeşte şi: Ministrul propus al Justiţiei, Cristina Guseth: Problema că NU SUNT ABSOLVENTĂ de DREPT poate fi DEPĂŞITĂ

Elisabeta Lipă a afirmat că va face tot ce depinde de ea pentru ca România să aibă o delegaţie onorabilă la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Rio de Janeiro.

„Suntem într-o perioadă importantă în sport, suntem în anul calificărilor la Jocurile Olimpice şi până acum avem doar 27 de sportivi calificaţi, un număr extrem de mic. Pe vremea mea îmi aduc aminte că eram peste 100 şi mă doare acest lucru. Voi continua proiectele prietenei mele Gabriela Szabo, sunt lucruri frumoase care trebuie continuate. Sportivii mai au o şansă de calificare la JO şi eu voi face tot ce ţine de mine pentru a ne prezenta cu o delegaţie onorabilă. Pe linie de tineret ne-am propus să organizăm dezbateri şi să organizăm competiţii sportive pentru sportul de masă, iar dintre ei să selectăm sportivi pentru marea performanţă”, a precizat Lipă.

Senatorul Ilie Năstase, care face parte din Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Parlament, crede că Elisabeta Lipă este o alegere bună, scrie Mediafax.

„Cred că a fost o alegere bună, dar cred că e o problemă de buget. Dacă va avea buget va face performanţă, dar avem o problemă mare. Eu îi doresc succes şi chiar dacă sunt stelist şi ea este la Dinamo o să-i dau două voturi nu unul”.

Mai mulţi parlamentari i-au reproşat Elisabetei Lipă că nu a venit cu un program precis pentru tineret, moment în care Ilie Năstase a afirmat: „Oricum în 11 luni nu poate face nimic”.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi, dacă ignori
Playtech.ro
Sociologul Alfred Bulai, acuzat că ar fi făcut avansuri studentelor, în timp ce era profesor și decan la SNSPA. Poliția a început o anchetă
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Mesaje de felicitare din partea sportivilor români pentru înotătorul David Popovici, medaliat cu aur olimpic
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!