Cel mai extins transplant de faţă din toate timpurile. Transformare incredibilă a pacientului VIDEO

Patrick Hardison, un fost pompier voluntar, acum în vârstă de 41 de ani, este beneficiarul celui mai extins transplant de faţă din lume, medicii refăcându-i atât scalpul, cât şi sprâncenele şi pleoapele.
Filip Stan
17 nov. 2015, 11:35
Cel mai extins transplant de faţă din toate timpurile. Transformare incredibilă a pacientului VIDEO

Patrick Hardison avea 27 de ani când a răspuns unui apel de urgenţă, după ce o mică locuinţă din oraşul său, din statul american Mississippi a fost cuprinsă de flăcări. Înăuntru se afla o femeie, Patrick a intrat ca să o salveze, dar acoperişul clădirii s-a prăbuşit peste el, arzându-i inclusiv faţa, buzele, pleoapele şi urechile. Medicii i-au salvat viaţa, însă nu i-au putut salva şi faţa, Patrick Hardison rămânând mutilat. Când s-a întors acasă, după 63 de zile petrecute în spital, nu s-a putut uita în oglindă. După propriile-i spune, nu avea nicio curiozitate să vadă cum arată. Astfel a trăit Patrick în ultimii 14 ani, un stil de viaţă despre care chiar şi doctorii au afirmat că nu este viaţă. Pentru a nu-i speria pe copiii lui, Patrick Hardison le spunea că s-a „luptat cu un urs”.

Citeşte şi PREMIERĂ MONDIALĂ. Un copil de 8 ani a primit două mâini prin TRANSPLANT VIDEO EMOŢIONANT

Hardison a primit o a doua şansă din partea medicului Eduardo Rodriguez, un renumit specialist în chirurgie plastică. Intervenţia a avut cel mai mare grad de complexitate dintre toate operaţiile realizate până în prezent pe plan mondial. Este pentru prima dată când rezultatul final nu a prezentat nicio cicatrice şi neregularităţi la nivelul feţei (cicatricele sunt la nivelul gâtului şi craniului), a explicat Eduardo Rodriguez într-o conferinţă de presă. Acest rezultat a fost obţinut graţie unei etape de pregătire, ce a constat în extirparea unei cantităţi importante de ţesut, înainte de implantarea noului chip, prelevat de la donatorul David Rodenbaugh, un tânăr artist în vârstă de 26 de ani, aflat în moarte cerebrală după un accident de bicicletă, produs în cartierul newyorkez Brooklyn în luna iulie.

Chirurgii americani au transplantat şi fragmente osoase şi au fixat noul chip cu ajutorul unor plăci şi şuruburi, pentru a da întregului ansamblu transplantat un aspect simetric şi regulat. Grefele de urechi şi canale auditive au fost şi ele prezentate ca o premieră medicală. Imaginile cu Patrick Hardison la trei luni după operaţia din august arată că părul şi barba sa au început să crească într-un ritm normal. Capacitatea lui de a vorbi, încă deficitară, ar trebui să se amelioreze, iar fostul pompier american poate deja să se hrănească în mod normal. De asemenea, pacientul poate să clipească, după ce a trăit în ultimii 14 ani fără pleoape.

Citeşte şi România, peste media europeană la supravieţuirea transplantaţilor

Aceasta este, de altfel, singura parte a chipului său care prezintă încă un aspect tumefiat. Patrick Hardison va fi din nou operat în ianuarie sau februarie pentru a repara ţesuturile din jurul ochilor şi al gurii, a anunţat Eduardo Rodriguez. O altă constrângere: pacientul va trebui să ia medicamente imunosupresoare pe parcursul întregii vieţi, pentru a elimina reacţie de respingere a noului chip.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Cât a ajuns să coste un gram de aur. Creșterea e spectaculoasă, prețul metalului prețios a atins un nou record
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Calcule pentru majorarea pensiilor. Informații de ultimă oră
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Maria, voluntar Saj, a murit într-un accident rutier cumplit Avea doar 26 de ani și a lăsat un băiețel orfan 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Trupele nord-coreene suferă pierderi semnificative în regiunea rusă Kursk
MediaFlux
POLIȚIA îi VIZEAZĂ pe cei care STAU LA BLOC. TREBUIE să FIE ATENȚI la FIECARE persoană și DOCUMENT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București