Cei doi cetăţeni britanici fuseseră condamnaţi de către justiţia britanică după ce fuseseră găsiţi vinovaţi de finanţare a unor acte de terorism, informează Reuters. Bărbaţi au fost arestaţi săptămâna trecută şi arestaţi pentru că ei călătoreau fără documente valide, care să le confirme identitatea.
Datorită sistemelor de comunicare performante instituite în cadrul Sistemului de Informaţii Schengen, autorităţile ungare au aflat rapid cine sunt suspecţii care, la ora actuală se află în detenţie, în Ungaria, aşteptând să fie extrădaţi în Marea Britanie. Trenul în care cei doi cetăţeni călătoreau urma să ajungă şi în România. Au fost însă opriţi în gara de la Lokoshaza (Lăcuşaz) la frontiera cu România, potrivit Reuters.
Citeşte şi Premierul britanic promite că ţara sa va învinge terorismul aşa cum l-a învins pe Hitler
Cei doi britanici au executat, împreună, aproximativ 5 ani de închisoare pentru finanţarea terorismului. Au fost eliberaţi din închisoare în 2009, cu condiţia ca ei să informeze autorităţile britanice de fiecare dată când vor să plece în străinătate, pentru a li se emite eventuala aprobare a autorităţilor din regatul britanic pentru a călători în străinătate.
Poliţia ungară a făcut publice numele celor doi cetăţeni britanici – K. Simon Jonathan, de 44 de ani şi B. Trevor, de 40 de ani – fără a da alte detalii.