Ce trebuie să faci pentru a scăpa de plata penalităţilor de întârziere la datoriile pe care le ai

Contribuabilii care îşi vor achita până la 31 martie 2016 obligaţiile principale de plată înregistrate până la 30 septembrie 2015 vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere şi a unei cote de 54,2% din dobânzile de întârziere, potrivit unui act normativ publicat în octombrie în Monitorul Oficial. Procedura de aplicare şi acordare a acestor prevederi a fost publicată miercuri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), pe site-ul propriu.
Iulian Tudor
19 nov. 2015, 06:46
Ce trebuie să faci pentru a scăpa de plata penalităţilor de întârziere la datoriile pe care le ai

O nouă ordonanţă, publicată în Monitorul Oficial, stabileşte că, de anularea penalităţilor de întârziere aferente vor beneficia toţi contribuabilii care îşi vor achita, până la 31 martie 2016, datoriile restante la 30 septembrie 2015 faţă de bugetul de stat, scrie avocatnet.ro.

Citeşte şi A primit un mesaj pe Facebook şi s-a trezit apoi cu datorii de mii de euro. Ce greşeală a făcut

În plus, potrivit actului normativ, contribuabilii vor putea beneficia şi de anularea de la plată a unei părţi din dobânzi. Astfel, cei care plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor principale restante, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale, vor putea beneficia, condiţionat, de anularea unei cote de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015 (puteţi citi mai multe detalii în acest articol).

În acest sens, MFP a publicat astăzi, pe site-ul propriu, un Proiect de Ordin pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central, potrivit căruia, măsurile prevăzute de OUG menţionată anterior vor fi acordate fie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin organele fiscale subordonate, fie de direcţiile de specialitate din MFP.

Important! Pentru contribuabilii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, facilitățile prevăzute de OUG se acordă atât pentru obligaţiile de plată datorate de aceștia, cât şi pentru cele ale sediilor sale secundare şi se analizează raportat la totalul obligaţiilor contribuabilului şi a sediilor sale secundare.

Concret, potrivit documentului lansat în această dimineaţă în dezbatere publică de MFP, organul fiscal competent va acorda următoarele facilităţi fiscale:

amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii, până la data soluționării cererii de anulare a accesoriilor sau, în cazul în care nu se depune cererea de anulare a accesoriilor, până la data de 30 iunie 2016 inclusiv, pentru contribuabilii care notifică organul fiscal competent de intenţia lor;
anularea obligaţiilor de plată accesorii.
Astfel, categoriile de obligaţii de plată accesorii care pot face obiectul facilităţilor fiscale prezentate mai sus sunt:

  • penalităţile de întârziere;
  • o cotă de 54,2% din dobânzi;
  • o cotă de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a OUG nr.39/2010, adică 1 iulie 2010.

Aceste obligaţii de plată sunt aferente:

-obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv;
-obligațiilor de plată principale declarate suplimentar de contribuabil prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile fiscale principale cu scadențe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv;
-obligațiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și stinse până la această dată;
-obligațiilor de plată principale cuprinse în decizii de impunere emise urmare unei inspecții fiscale în derulare la data intrării în vigoare a OUG (21 octombrie).

Procedura de acordare a amânării la plată

Potrivit proiectului de ordin publicat astăzi, contribuabilii care doresc să beneficieze de amânarea obligaţiilor de plată accesorii (fie că sunt persoane fizice, juridice ori entități fără personalitae juridică) vor depune o notificare la autoritatea fiscală, până cel târziu la 30 iunie 2016. Notificarea se va depune la registratura organului fiscal competent sau va fi comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Citeşte şi „Aspirina” din Las Fierbinţi şi soţul acesteia, daţi în judecată după ce au strâns datorii la întreţinere

Iată şi elementele pe care va trebui să le cuprindă notificarea depusă de contribuabili:

  • datele de identificare: denumirea/numele şi prenumele contribuabilului, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal;
  • obiectul notificării, respectiv intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii;
  • data şi semnătura contribuabilului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului.
  • Notificarea va fi soluţionată în cel mult cinci zile de la înregistrarea acesteia, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii (modelul unei astfel de decizii poate fi consultat în cel de-ail doilea fişier ataşat acestui articol).

În baza notificării, organul fiscal competent va emite şi comunica:

-contribuabilului, decizia de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii;
-instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului, adresa de sistare temporară, totală sau parțială, a executării silite prin poprire.
Procedura de acordare a anulării obligaţiilor de plată accesorii

Potrivit proiectului de act normativ lansat de MFP, anularea obligaţiilor de plată accesorii va fi solicitată de către contribuabil în baza unei cereri de anulare a accesoriilor depusă la registratura organului fiscal competent sau comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fără anexarea altor înscrisuri.

Cererea de anulare a accesoriilor va cuprinde următoarele elemente:

datele de identificare a contribuabilului: denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal;
obiectul cererii, respectiv anularea obligațiilor de plată accesorii;
precizarea perioadei fiscale, a scadenței, precum și a sumei, în cazul accesoriilor aferente taxei pe valoarea adăugată înscrisă în rândurile de regularizare;
data şi semnătura contribuabilului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului.
Important! Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de ordonanța de urgență, contribuabilul poate depune fie o singură cerere pentru toate facilitățile, fie câte o cerere pentru fiecare facilitate.

Ulterior, în baza cererii de anulare a accesoriilor, organul fiscal competent analizează îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanța de urgență, și emite decizia de anulare a obligațiilor de plată accesorii sau decizia de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, după caz (modelul deciziei de anulare a obligaţiilor la plată poate fi consultat în primul fişier ataşat articolului).

Procedura de acordare a anulării la plată în cazul contribuabililor care beneficiază de eșalonări la plată

OUG nr. 44/2015 stabileşte că de anularea penalităţilor de întarziere şi a cotei de 54,2% din dobânzi pot beneficia şi contribuabilii ce beneficiază de eşalonare la plată la data de 30 septembrie 2015, în condiţiile OUG nr. 29/2011, dacă îndeplinesc condiţiile corelative de eşalonare a obligaţiilor.

Astfel, anularea obligaţiilor de plată accesorii va fi solicitată de către aceşti contribuabili în baza unei cereri, depusă la registratura organului fiscal competent sau comunicată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Proiectul de ordin publicat astăzi de MFP prevede că, ori de câte ori va fi emisă o decizie de anulare a obligațiilor de plată accesorii sau decizia de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, după caz, organul fiscal competent va verifica respectarea condițiilor de menținere a valabilității eșalonării la plată și, dacă este cazul, va emite decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Afacerea cu care doi frați din Bihor au dat lovitura. Un litru poate costa și 200 de lei
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Cum faci pereții lună în câteva minute. Soluția o faci în casă, costă cât o bere
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Pensia cu care trăiește Nelu Vlad! Solistul piesei „Se mărită Mona mea” are o carieră de peste 4 decenii
Capital.ro
Adio, maestre! Legendarul cântăreţ s-a stins din viaţă: Vei intra în istorie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Ungaria Blochează Declarația UE privind Alegerile Controversate din Venezuela
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?