Sorin Oprescu a declarat, la sosirea la DNA, că nu știe pentru ce a fost chemat și nu a dorit să facă niciun fel de alt comentariu.
Citeşte şi: De ce a fost eliberat din arest Sorin Oprescu. MOTIVAREA judecătorului
Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, Oprescu ar fi fost chemat pentru schimbarea încadrării juridice.
La plecare, Sorin Oprescu a confirmat că i s-a schimbat încadrarea juridică.
„Întrebaţi pe dl. avocat care se scurge încet-încet. (…) Sunt viziuni extatice, tip Apostol Bologa „, a declarat Oprescu. Întrebat dacă e mai bine sau mai rău, Oprescu a spus: „E staţionar.”
Edilul suspendat a a precizat că se simte „binişor” şi că aşteaptă „să se ducă să facă intervenţia chirugicală săptămâna viitoare”.
Sorin Oprescu a precizat că în 23 noiembrie se va prezenta la Înalta Curte pentru contestaţia făcută de DNA.
„Mă gândesc în primul rând să fiu sănătos şi, în al doilea rând, să termin cu eticheta aceasta lipită de frunte pentru că n-am muncit o viaţă întreagă pentru ca cineva să-mi lipească etichetă de genul asta. Şi nu în ultimul rând, să le arăt oamenilor care încă îşi exprimă încerederea în mine şi eu le mulţumesc încă o dată”, a adăugat edilul suspendat.
Întrebat dacă mai are în casă apartul de bruiaj, acesta a precizat că „astea sunt poveşti cu cocoşul roşu, cu aparate de bruiaj, cu fortăreţe…”.
Totodată, primarul suspendat a precizat că telefonul primit de la STS nu a fost folosit „pentru că nu avea de ce să-l folosească”. În plus, întrebat de ce a luat acel împrumut în bani de la şoferul său, Sorin Oprescu a precizat că acesta „s-a oferit să-i dea”.
Tribunalul București a admis vineri cererea primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, prin care acesta a solicitat permisiunea de a se interna șapte zile în spital, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale.
Oprescu se află în prezent în arest la domiciliu, el fiind cercetat de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din instituție.
Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.
stire in curs de actualizare