Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Buzău, Delia Niță, a declarat pentru Agerpres că în același dosar alți patru funcționari de la aceeași direcție au fost plasați în arest la domiciliu.
Încă un funcţionar de la Primăria Buzău, REŢINUT în dosarul privind fraude informatice
Aceștia sunt acuzați de procurorii DIICOT că au produs un prejudiciu bugetului de stat este în cuantum de 3.135.454, 76 lei, din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenționale șterse nelegal din sistemul informatic și 3.098.859,77 lei reprezentând creanțe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău și de stat neurmărite, neîncasate și neexecutate silit.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 — 2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău s-a constituit un grup infracțional organizat format din mai mulți funcționari publici care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire și executare a creanțelor persoanelor fizice și juridice. S-a reținut că membrii grupului au introdus în sistemul informatic de taxe și impozite date nereale, prin care au fost clasate și anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenționale, parte din ele vizând funcționari cu atribuții de conducere la nivelul unor instituții publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliție”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.