Florin Călinescu, despre Luca: „Sper să reuşească şi ăsta mic”. Fiul cel mic visa să facă film VIDEO

Luca Călinescu studia actoria la Liverpool, iar visul lui era filmul. În 2009, Luca a vorbit despre relaţia sa cu tatăl şi cu fratele său mai mare, Petru, la Pro TV. Luca se declara susţinătorul din umbră al fratelui său, un muzician apreciat în Marea Britanie.
Romania TV
24 apr. 2012, 09:00
Florin Călinescu, despre Luca:

Fiul cel mic al actorului Florin Călinescu studia la universitatea John Moores din Liverpool, iar proiectul la care lucra era primul din cariera sa, după ce participase la mai multe cursuri de cinematografie.

„Mă pricep mai puţin la cântat, mai mult la actorie”, declara Luca, în 2009, la PRO TV. Îşi dorea să studieze actoria pentru film. „Tata mi-a recomandat să mă duc în străinătate. Eu am preferat Anglia. Ştiu şi să cânt, dar nu foarte bine. Toată lumea ştie să cânte, dar nu foarte bine”, a mai spus atunci Luca, referitor la talentul lui Petru.

Cei doi, Petru şi Luca, se declarau copii ascultători, pentru care nu a contat celebritatea tatălui lor.

Fiul cel mic al actorului Florin Călinescu, Luca, a încetat din viaţă luni. Tânărul, în vârstă de 24 de ani, şi-a curmat viaţa. El se afla la Praga.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați. Trebuie să plătească. Se anunță asociația de proprietari
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Cu procură sau fără? Ce obligație au șoferii la aceste vămi
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!