Ţigările erau introduse în România de către palierul ucrainean al grupărilor prin zona de frontieră adiacentă localităţilor Bajura – Darabani, iar de către palierul moldovenesc al grupărilor prin zona de frontieră adiacentă localităţilor Păltiniş – Horodiştea, Rediu – Rădăuţi-Prut – Miorcani, Cotu Miculinţi –Crasnaleuca, Mitoc şi Liveni – Manoleasa Prut, potrivit monitoruldebotosani.ro.
Acestea erau preluate şi transportate pe teritoriul României de ”cărăuși” sau cu ajutorul unor aparate de zbor de tip dronă. Ţigările erau apoi depozitate temporar la domiciliul membrilor grupului sau în alte locuri prestabilite şi ulterior distribuite.
Prejudiciul adus bugetului statului în acest dosar se ridică la aproape patru milioane de lei.
„S-au emis mandate de aducere pentru 33 de suspecţi şi au fost citaţi o serie de martori la audieri. Acţiunea a fost coordonată de Biroul DIICOT Botoşani, în cauză au desfăşurat activităţi de cercetare lucrători din Serviciului de Criminalităţii Organizate Botoşani şi ai Serviciului Teritorial a Poliţiei de Frontieră Botoşani. Avem în vedere şi doi poliţişti de frontieră, care au calitatea de suspecţi. Prejudiciul cauzat prin introducerea ţigărilor în ţară pe perioada de monitorizare a grupărilor este de 3 milioane de lei”, declară Viorel Porumb de la Biroul Teritorial Botoşani al DIICOT.
Citeşte şi