Specialiştii avertizează că adolescenţii care au mai mult de 300 de prieteni virtuali sunt mai predispuşi la stres

Facebook poate ajuta prietenii din rețea să rămână conectați și chiar poate crește stima de sine a unui individ. Dar cercetători de la Universitatea din Montreal au constatat recent că rețeaua socială poate juca un rol și în creșterea nivelului de stres în rândul adolescenților.
Iulian Tudor
20 nov. 2015, 11:19
Specialiştii avertizează că adolescenţii care au mai mult de 300 de prieteni virtuali sunt mai predispuşi la stres

După cum dovedesc cercetătorii, a avea mai mulți prieteni nu este întotdeauna mai bine. Într-un studiu publicat în revista Psychoneuroendocrinology, aceștia arată că, odată ce adolescenții au depășit 300 de prieteni în rețeaua socială, nivelul lor de cortizol, hormonul stresului, tinde să fie mai mare decât la adolescenții cu mai puțin de 300 de prieteni pe Facebook, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

În experiment, 88 de participanți cu vârste între 12 și 17 ani au fost întrebați cum folosesc rețeaua socială Facebook, inclusiv cât de des vizitează site-ul și câți prieteni au, modul în care se promovează pe rețea și cum își susțin prietenii online. De asemenea, au fost colectate probe de cortizol de la subiecți de patru ori pe zi timp de trei zile, iar cercetătorii au descoperit că adolescenții cu mai mult de 300 de prieteni pe Facebook aveau în mod constant niveluri mai ridicate de cortizol.

Desigur, Facebook nu este singurul factor de creștere a hormonului ce provoacă stresul în viața unui adolescent. Sunt în joc și alte aspecte, precum pubertatea, temele și presiunea cerințelor școlare.

„Dar, în timp ce și alți factori externi sunt responsabili de apariția stresului, noi am estimat că efectul izolat al Facebook asupra cortizolului a fost de aproximativ 8 la sută”, a declarat într-un comunicat profesorul Sonia Lupien, principalul autor al studiului. „Am fost în măsură să demonstrăm că adolescenții cu peste 300 de prieteni pe Facebook au niveluri de cortizol mai mari”.

În afara domeniului de aplicare a acestui studiu, este documentat faptul că niveluri ridicate de cortizol pot fi periculoase în timp. Un studiu anterior a constatat că stresul excesiv la tinerii adolescenți poate duce mai târziu în adolescență la depresie.

Citeşte şi Facebook Messenger vrea să te taxeze prin stickere contra cost

„Noi nu am remarcat depresie la participanții noștri. Cu toate acestea, adolescenții care prezintă niveluri ridicate ale hormonului stresului nu devin imediat deprimați. Depresia poate să apară mai târziu”, a spus Lupien. „Unele studii au arătat că poate dura 11 ani înainte de debutul depresiei severe la copiii care au avut în mod constant un nivel ridicat de cortizol”.

Adolescenții care sunt mari utilizatori de Facebook tind să aibă calități narcisiste și să primească note mai mici la școală, conform unei cercetări anterioare care a evaluat simptomele depresive. Experții estimează că a vorbi cu copiii de la o vârstă fragedă despre utilizarea rețelelor sociale poate ajuta la minimizarea unor efecte adverse ale acestor sisteme online.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Anul începe cu un coșmar pentru șoferi. Îi vor ustura buzunarele
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Sindicatul Europol solicită schimbarea încadrării juridice pentru șoferii în stare de ebrietate după accidentul de la Borșa
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă