Sindicaliştii pichetează Ministerul Sănătăţii şi ameninţă cu greva generală

Sindicaliştii Sanitas pichetează Ministerul Sănătăţii din 7 până în 18 mai şi anunţă ample acţiuni de protest, mergând până la grevă generală dacă organizaţia nu va fi consultată în legătură cu noul proiect al Legii sănătăţii, a anunţat, marţi, preşedintele federaţiei, Leonard Părăscu.
Romania TV
24 apr. 2012, 10:18
Sindicaliştii pichetează Ministerul Sănătăţii şi ameninţă cu greva generală

„În intervalul 7-18 mai, Federaţia Sanitas va organiza pichete în faţa Ministerului Sănătăţii, timp de două ore, în fiecar zi, la care vor participa membrii organizaţiei din toată ţara. Estimăm că vor fi minimum 50 şi maximum 200 de persoane care vor protesta în fiecare zi în faţa Ministerului Sănătăţii în acest interval”, a spus Leonard Bărăscu, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, sindicaliştii Sanitas vor ca din 25 mai să declanşeze alte acţiuni de protest, cum ar fi un miting de amploare în Capitală, la care să participe 10.000 de oameni din toată ţara, dar şi grevă generală.

„Legea sănătăţii trebuie să aibă caracter social, să fie o lege socială şi pentru cei 65 la sută dintre români care abia trăiesc de la o zi la alta. Întrucât nu am fost consultaţi în legătură cu noul proiect, deşi am cerut în repetate rânduri conducerii Ministerului Sănătăţii, Sanitas declaranşează, începând de miercuri, o campanie de strângere de semnături pentru respingerea proiectului Legii sănătăţii în forma actuală. În acţiunea de strângere de semnături vor fi cooptaţi şi pensionarii. Campania va avea loc în spitale, în spaţii publice, în parcuri”, a spus preşedintele Federaţiei Sanitas, într-o conferinţă de presă.

Totodată, din 2 mai şi până în 7 iunie, o caravană Sanitas va circula prin toată ţara pentru a discuta cu membri ai federaţiei, dar şi cu oameni de peste tot despre proiectul noii Legi a sănătăţii.

Liderii Federaţiei Sanitas cer Ministerului Sănătăţii o întâlnire de urgenţă pentru a explica punctul lor de vedere în cazul proiectului noii Legi a sănătăţii. Sindicaliştii spun că sunt împotriva noii legi, în care nu se regăseşte aproape 70 la sută din populaţia României şi al cărei scop este în principal privatizarea sănătăţii.

„La celelalte proiecte de legi au fost consultări naţionale, acum legea se face pe şest. Oamenii nu ştiu despre ce este vorba, fiind puşi în faţa unui fapt împlinit, niciodată nu a fost o presiune atât de mare de la cel mai înalt nivel asupra legii sănătăţii. Am cerut ca, fiind an electoral, legea să fie amânată, dar presiunile se fac tocmai pentru ca ea să apară cât mai curând. O privatizare masivă în sănătate nu este benefică”, a spus şi vicepreşedintele federaţiei sindicale, Adrian Bârcă.

„Noua lege trebuie să fie acceptată de marea majoritate. Nu înţelegem de ce Guvernul vrea să aducă o lege care să încurajeze privatul, al cărui singur scop este să obţină profit”, a mai spus Adrian Bârcă.

Federaţia cere totodată revenirea la salarizarea din iunie 2010, deblocarea de urgenţă a posturilor vacante din sistem şi eliminarea limitei de 70 la sută din bugetul unităţii sanitare privind cheltuielile de personal, aceasta din urmă în condiţiile în care 70 la sută din spitalele din România depăşesc acest procent.

Sindicaliştii Sanitas susţin că în sistem este un deficit de 50.000 de posturi şi cer deblocarea măcar a jumătate dintre acestea.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladisalu, declara recent că până la sfârşitul lunii aprilie vor fi gata şi celelalte capitole ale Legii sănătăţii, în prezent fiind în dezbatere pe forum doar capitolul „Spitale”.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să lanseze mai repede în dezbatere publică noua lege a sănătăţii, el avertizând asupra riscului ca actualul sistem de sănătate să se prăbuşească în timp ce autorităţile îşi acordă termene largi pentru a privi la proiectul de lege.

„Dacă tot vorbim de responsabilitate, am înţeles că ne-am luat termene largi să privim în continuare la legea sănătăţii. Priviţi, priviţi la această lege până când se va prăbuşi actualul sistem de sănătate. Recomandarea mea este că poate scurtaţi termenul şi poate lansaţi mai repede legea în dezbatere”, declara şeful statului, adresându-se membrilor Guvernului prezenţi la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Mediului, Attila Korodi.

Angajarea de personal fără aprobarea Ministerului Sănătăţii, utilizarea la capacitate maximă a resurselor tehnice şi umane din spital prin acordarea asistenţei medicale în regim privat, la cererea pacienţilor şi atragerea de investiţii private în spitalul public sunt doar câteva dintre prevederile cuprinse în primul capitol din proiectul Legii sănătăţii, postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la secţiunea Forum Reforma în Sănătate.

Astfel, spitalele ar putea fi transformate în fundaţii, ceea ce ar pemite managerilor să facă angajări fără aprobarea Ministerului Sănătăţii şi fără restricţiile existente în prezent privind angajarea unei persoane după plecarea din sistem a altor şapte, precum şi să încheie parteneriate public-private.

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Produsele Kaufland care intră la ofertă în weekendul 22 – 24 noiembrie 2024, weekend cu alegeri în România. Mezeluri, lactate, fructe și legume sunt la prețuri mici de tot. Se vând în magazinele din toată țara
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Donald Trump poate solicita respingerea cauzei penale privind plățile confidențiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni