Echipe mixte de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat, sâmbătă la prânz, în Masivul Postăvarul, după ce un turist a anunţat că a văzut în zona respectivă bucăţi dintr-un planor, prima ipoteză fiind că acestea ar putea fi ale aparatului dispărut în 6 august şi căutat săptămâni în şir.
Epava este a avionului ultrausor care s-a prabusit pe 6 august, intre Arges si Brasov, fiind dat disparut dupa mai multe cautari esuate. Avionul de mici dimensiuni ar fi decolat de pe aeroportul din Ghimbav si a fost dat disparut, dupa ce s-a constatat ca nu s-a mai intors.
„Confirmarea se va face când ajung acolo echipele noastre de jandarmi montani. Cel mai probabil este planorul respectiv”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat la România TV.
COMUNICAT DE PRESĂ IGSU
În urma cu câteva minute, echipajele de căutare formate din pompieri, salvamontiști, jandarmi montani, vânători de munte și polițiști au ajuns în zona indicată din Munții Postăvaru. Din primele verificări, seria aparatului de zbor identificat (5855) corespunde cu cea a planorului dat dispărut la începutul lunii august din acest an.
Totodată, forțele de la fața locului au descoperit rămășițe umane la bordul aparatului de zbor. A fost asigurată perimetrarea zonei, cazul fiind preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
În cursul verii, Masivul Postavarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în aerealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpiniști în zonele abrupte, precum și cu alte forțe venite în sprijin.
De asemenea, zona a fost verificată și din aer atât cu elicoptere, cât și cu drone, dar cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese. Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care au efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turiști. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat.
Prefectul județului Brașov, Mihai Mohaci, a confirmatcă în zonă s-au găsit și părți din cadavrul pilotului: „Echipaje ale Jandarmeriei Montane, ISU, Salvamont au ajuns la fața locului, au securizat zona până ce vor ajunge la fața locului procurorii și criminaliștii pentru a preleva probele necesare. Zona este foarte greu accesibilă și probabil că în cel mult o oră vor ajunge la fața locului”-
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a anunţat că, sâmbătă, în jurul orei 11,45, un turist a sunat la Serviciul de urgenţă 112 şi a informat că a văzut în Masivul PoStăvarul, în zona Muchia Cheii, bucăţi dintr-un planor, existând supoziţia că acestea ar putea aparţine aparatului de zbor dispărut în 6 august la puţin timp de la decolare şi pilotat de Mircea Crăciun.
Avionul era pilotat de Mircea Ciobanu, care avea 56 de ani și mii de ore de zbor la activ, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați piloți de planoare.
CITEŞTE ŞI IPOTEZĂ ŞOCANTĂ în cazul planorului dispărut în munţi. Ce MESAJ a transmis fiul pilotului
Pe de altă parte, procurorii Parchetului Curţii de Apel Braşov s-au sesizat din oficiu, pe rolul acestei unităţi constituindu-se din data de 6 august un dosar penal cu privire la faptul că planorul, care a decolat fără un plan de zbor, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanţii Aeroclubului Ghimbav sau familia şi nu a mai revenit la bază.