Potrivit consilierului de la Kremlin Iuri Ușakov, citat de TASS și Interfax, șeful statului rus Vladimir Putin are programate pentru luni convorbiri cu președintele iranian Hassan Rohani și cu liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, cu care va discuta aspecte legate de relațiile bilaterale în domenii precum cel al energiei nucleare, al petrolului și gazelor naturale, dar și cooperarea ruso-iraniană în sectorul apărării, informează AGERPRES. Vor fi abordate și probleme care preocupă în prezent comunitatea internațională, în special situația din Siria și lupta împotriva terorismului.
Citeşte şi Şeful diplomaţiei germane susţine că Rusia ar putea reveni în G8
Vizita președintelui rus în Iran intervine în contextul în care diplomația rusă și-a intensificat în ultima perioadă eforturile în dosarul sirian, Moscova dorind crearea unei coaliții internaționale din care să facă parte și Iranul, Iordania și alte țări din regiune, precum și occidentalii, pentru a lupta împotriva Statului Islamic, notează AFP.
După atentatele din Franța, Occidentul și Rusia au început să-și apropie pozițiile în ceea ce privește situația din Siria și au decis, împreună cu statele partenere din G20, să-și consolideze cooperarea împotriva amenințării jihadiste.
Citeşte şi Rusia dispune de o reţea extinsă de agenţi la nivelul conducerii Statului Islamic
Dar Rusia și Iranul, pe de o parte, și occidentalii și țările arabe, pe de altă parte, continuă să aibă divergențe în ceea ce privește viitorul politic al președintelui sirian Bashar al-Assad. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declara săptămâna trecută că, după atentatele de la Paris, „este inacceptabil” să ceri plecarea lui Bashar al-Assad ca o „condiție prealabilă pentru orice coaliție împotriva terorismului”. SUA insistă însă asupra unei tranziții în Siria fără Al-Assad.