Ministrul de Finanţe, Anca Dragu Paliu, va prezenta o analiză. Premierul Dacian Cioloş a explicat sâmbătă că proiectul de buget a fost preluat de la fostul guvern şi că până acum miniştrii săi au avut un răgaz în care şi-au analizat priorităţile pentru anul următor, inclusiv pe cele cu un posibil impact bugetar.
Citeşte şi: Dacian Cioloş: „Avem intenţia să păstrăm măsurile fostului Guvern”. Ce spune despre CREŞTERILE SALARIALE
„Luni după-amiază vom avea din nou o întâlnire informală de Guvern la Palatul Victoria, în care doamna ministru de Finanţe va veni cu o primă analiză a acestor solicitări şi a ceea ce era deja prevăzut în buget pentru alocările bugetare pe ministere, acele aşa-zise plafoane bugetare pe ministere„, a explicat Dacian Cioloş.
Potrivit prim-ministrului, a fost făcut un calendar „etapizat” de discuţie pe buget, cu obiectivul de a-l finaliza şi adopta până în jurul datei de 10 decembrie.
„Noi ne-am făcut un calendar etapizat de discuţie pe buget, cu obiectivul de a finaliza şi de a adopta acest buget până în jurul datei de 10 decembrie. Deci, în această primă etapă discutăm deocamdată de alocările bugetare, plafoanele bugetare pe diferitele ministere şi apoi o să discutăm şi de cifrele, de calculele privind veniturile şi vizavi de legislaţia deja adoptată şi ce putem acoperi”, a adăugat prim-ministrul.