Votul de reţinere şi arestare a Senatorului Dan Şova va avea loc în Parlament în data de 2 decembrie.
Dosarul senatorului Dan Şova care a ajuns la senatori şi pe care acesta îl poate consulta la biroul Comisiei Juridice are, potrivit scrisorii transmise de ministrul de Justitie preşedintelui Senatului, 7 volume şi 2.842 de pagini.
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Cu toată PĂREREA de RĂU, PSD votează pentru RIDICAREA IMUNITĂŢII lui Dan Şova
Anunţul a fost făcut de preşedintele Comisiei Juridice şi de Imunităţi din Senat, Cătălin Boboc (PNL) care a precizat că senatorul va putea veni să îşi studieze dosarul marţi, când ar urma să aibă loc şi şedinta comisiei în care se va raportul pe această cerere, scrie Hotnews.
Dan Şova ar putea fi de asemenea audiat marţi în cadrul comisiei. Raportul este consultativ, însp obligatoriu din punct de vedere procedural.
Potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, o cerere de încuviinţare a reţinerii şi arestării se supune la vot în plen în termen de 5 zile de la data depunerii raportului Comisiei Juridice.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Citeşte şi: PNL va vota pentru ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova
În dosar a fost reținut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Ulterior, Instanța supremă a stabilit ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.