ALERTĂ FALSĂ în Lugoj. „Grenada” din bancă era o pompă de cauciuc

Un obiect suspect a fost găsit, luni, într-o bancă din Lugoj. Zona centrală a municipiului a fost evacuată. Echipa de specialiști sosită la faţa locului a descoperit că grenada era de fapt o pompă de cauciuc.
Filip Stan
23 nov. 2015, 15:47
ALERTĂ FALSĂ în Lugoj.

UPDATE  Pirotehniștii care au pătruns în interiorul băncii au ridicat obiectul suspect, descoperind că „grenada” care a alertat autoritățile este o pompă din cauciuc, folosită, cel mai probabil, la curățarea imprimantei sau a calculatorului.

Sediul unei bănci a fost evacuat, iar circulaţia în zona centrală a municipiului Lugoj, judeţul Timiş, a fost închisă, după ce angajaţii unităţii bancare au descoperit o grenadă pe un birou, la faţa locului urmând să ajungă specialiştii pirotehnicieni, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Banat” al judeţului Timiş, Bogdan Mutu a declarat că, luni după-amiază, în sediul unei bănci din zona centrală a municipiului Lugoj a fost descoperită o grenadă pe unul dintre birouri.

Se pare că este vorba de o grenadă, nu ştim exact ce fel de grenadă, care a fost aşezată pe un birou al Băncii Carpatica din Lugoj. La faţa locului, ISU a trimis o maşină cu apă şi spumă şi o ambulanţă„, a declarat Bogdan Mutu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene (IPJ) Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că specialiştii care se deplasează la faţa locului vor stabili exact despre ce obiect este vorba.

Agentul unei unităţi bancare a sesizat Poliţia că pe un birou din interiorul agenţiei se află un obiect suspect. Urmează ca specialiştii care se deplasează la faţa locului să stabilească exact despre ce este vorba„, a afirmat Mirela Drăghicioiu.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea din România care a renăscut din propria cenușă. E plină de turiști străini și români veniți pentru peisaje și un produs unic în lume. Prețurile la cazare sunt mici și se primesc vouchere de vacanță
Capital.ro
Se interzis mașinile de orice fel. Primăria a decis: Utilizați transportul public!
Playtech.ro
Dana Budeanu a arătat TOT! A încins imaginația bărbaților cu această apariție BOMBĂ
DailyBusiness
ALERTĂ MAJORĂ de cutremur! Un seism puternic a zguduit România
Adevarul
Operațiunea de la Kursk, șansa ucrainenilor să încercuiască forțele ruse din Donbas. General român: „Cea mai bună apărare e ofensiva”
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Serialul de pe Netflix care devine nemuritor. Ce îi captivează pe abonați
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
Primele detalii despre Ștefan Bănică Jr, după ce s-a spus că este în stare gravă la spital, în urma unui accident de proporții
Cancan.ro
Beni de la Insula Iubirii, „tradus” de iubită! Maria i-a pus capac, s-a combinat cu altă concurentă și... a prins-o cu ALȚII! Insula Dramei Totale continuă!
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Reacția Anei Maria Bărbosu, după decizia TAS de a-i înapoia medalia de bonz: „Mi s-au înmuiat din nou picioarele”. Ce decizie a luat Jordan Chiles, după această veste
Capital.ro
Aplauze de adio! A murit cea mai iubită ACTRIŢĂ. Marea doamnă s-a stins
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
JOCURILE OLIMPICE DE LA PARIS VOR STIMULA ECONOMIA FRANȚEI ÎN 2024
MediaFlux
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, promite și pensii duble după recalculare: „Pot crește și cu 100%”
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!