Calimente: În România nu există riscul unor atentate în acest moment. Ce spune despre fluxul migrator

În România nu există riscul producerii unor atentate teroriste, a declarat marți președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihăiță Calimente, după întâlnirea membrilor acestui for cu șeful Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu.
Iulian Tudor
24 nov. 2015, 12:25
Calimente: În România nu există riscul unor atentate în acest moment. Ce spune despre fluxul migrator

„În acest moment, pentru România nu există riscul unor atentate sau a unor lucruri grave care s-ar putea întâmpla. Se menține o stare de atenție spre ceea ce se întâmplă și, în general, spun eu Serviciul și-a făcut datoria, neîncurajând în țările de origine migranții să vină spre România”, a spus Calimente, la Parlament.

Potrivit acestuia, gradul de alertă în România este albastru precaut. Calimente a apreciat că, odată cu rezolvarea situației din Siria, se va reuși și „liniștirea” atentatelor la nivel european.

Președintele Comisiei a precizat că discuțiile cu șeful SIE au vizat și bugetul instituției. În context, el a arătat că forul pe care îl conduce va sprijini solicitările SIE în cazul bugetului instituției dacă vor exista solicitări.

Citeşte şi: Premierul Dacian Cioloş despre riscul unui atentat terorist în România: „E bine să fim pregătiţi”

„Dl Mihai-Răzvan Ungureanu ne-a spus că a văzut proiectul de buget și că sumele prevăzute acolo le consideră suficiente și, cheltuite cu chibzuință, pot satisface cerințele Serviciului”, a arătat Calimente.

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, Mihăiță Calimente, consideră faptul că România nu este în Schengen nu îi încurajează pe imigranți să vină momentan spre țara noastră, într-un timp previzibil. În opinia lui, fluxul migrator, în această perioadă, va rămâne destul de ridicat.

„Ritmul migrației nu a scăzut și nici nu se întrevede, fiind chiar condiții de iarnă, ca fluxul să scadă pentru că se gândesc că la un moment dat Germania va spune stop și va închide granițele și atunci și cei care sunt pe drum vor să ajungă acolo și fluxul migrator, chiar dacă vremea se strică, va rămâne destul de ridicat”, a afirmat Calimente, la Parlament, la finalul unei întâlniri cu directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu.

Întrebat ce se întâmplă cu refugiații care ar fi trebuit să vină în România în luna noiembrie, el a spus că, din punctul său de vedere, aceștia nici nu vor veni prea curând, pentru că ”nu pot fi aduși cu forța”.

„S-a încercat identificarea lor în Italia, dar nu s-a reușit pentru că acolo sunt liberi, nu sunt lagăre sau niște centre unde nu pot circula. După părerea mea, dar asta este o părere personală, nici nu vor veni prea curând, pentru că ei nu pot fi aduși cu forța. În mod sigur a pleca din țări cum sunt Italia și Grecia, care sunt în Spațiul Schengen, și a venit într-o țară care nu e în Spațiul Schengen — sunt oameni informați, sunt oameni care știu despre ce este vorba și probabil că nu doresc să vină în România”, a spus Calimente.

Comisia parlamentară comună pentru controlul activității SIE a avut marți o întâlnire cu directorul Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, temele discutate fiind legate de situația din Siria și migranții.

„A fost o discuție interesantă în care ni s-au prezentat principalele elemente ale conflictului din Siria, în acest moment, și care sunt posibilele evoluții ale acestui conflict și, de asemenea, o evaluare în legătură cu posibila ajungere a rutelor de migrație spre România — lucru care nu a fost confirmat de cei de la Agenție. Există posibilitatea ca fluxurile migratorii să meargă către Europa Centrală și Europa Vestică pe rutele pe care le știm deja, iar condițiile geografice și faptul că nu suntem în Schengen nu îi încurajează pe migranți să vină momentan spre România, într-un timp previzibil. Pentru că atâta timp cât sunt deschise rutele care funcționează la ora actuală prin Balcani spre Europa Centrală și de Vest nu există nicio tentație de a veni spre România”, a arătat Calimente.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI