DOSARUL lui Şova. Tăriceanu: Nu am ştiut că avem un GENIU la şefia Comisiei juridice VIDEO

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este de părere că documentele din dosarul care îl vizează pe social-democratul Dan Șova au fost analizate de către senatorii juriști într-un timp prea scurt.
Ionela Marcu
24 nov. 2015, 16:14
DOSARUL lui Şova. Tăriceanu: Nu am ştiut că avem un GENIU la şefia Comisiei juridice VIDEO

„Nu am știut că avem un geniu la președinția Comisiei juridice de la Senat, care este capabil în câteva ore să parcurgă 3.000 de pagini de documente și să ia și o hotărâre împreună cu membrii Comisiei, mai ales atunci când este vorba de libertatea oamenilor, indiferent cine sunt ei — oameni normali sau parlamentari. Cred că nu e normal să ne jucăm cu libertatea acestora. Pe mine, această modalitate de lucru în Comisie mă face să îmi pun mari semne de întrebare cu privire la seriozitatea și responsabilitatea cu care unii dintre parlamentari își îndeplinesc atribuțiile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă intenționează să conteste procedura urmată în Comisia juridică, Călin Popescu-Tăriceanu a replicat: „Nu trebuie să contestăm procedura, dar putem să observăm că dacă lucrurile se desfășoară în acest fel, atunci orice pretenție de a reda credibilitatea Parlamentului ca instituție o să rămână la stadiu de deziderat”.

Citeşte şi Cătălin Boboc: Dan Şova a spus în comisie că se consideră NEVINOVAT. Noi însă aici nu suntem JUDECĂTORI

Comisia juridică a Senatului a dat, marți, un aviz favorabil cererii Justiției privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD, Dan Șova.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Localitățile din România care au fost șterse de pe hartă. Aveau nume bizare și stârneau amuzamentul tuturor. Ce s-a întâmplat cu oamenii care locuiau acolo
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Bătaie între Harry și William. Până unde s-a ajuns
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
De ce și-a plimbat bărbatul iubita moartă cu căruciorul, vineri seara, în Sectorul 5. Ce le-a spus polițiștilor că s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MUNCITOR DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD PRINS ÎN FLAGRANT DISTRUGÂND O CAMERĂ DE SUPRAVEGHERE PE ȘANTIER
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'