Șeful de la Transporturi a efectuat, marți, o vizită pe șantierul magistralei de metrou M4 Parc Bazilescu — Depoul Străulești.
„Sunt mai multe aspecte. Pe partea tehnică, am comparat cu lucrări văzute și în alte țări, în Istanbul de exemplu, am comparat și cu lucrări văzute la metroul din România și există un progres. Se vede la calitatea lucrărilor, la finisaje, la modul de organizare pe șantier. Pe partea de structură, din ce s-a văzut aici, suntem undeva la 85-90%, poate chiar mai sus„, a apreciat ministrul.
Dan Costescu a admis că lucrările au înregistrat întârzieri, cu mai mult de un an și jumătate, însă a dat asigurări că la începutul anului 2017 vor fi finalizate.
„Lucrările sunt întârziate. Finalizarea lor trebuia să aibă loc în aprilie 2015 și acum se duce la începutul lui 2017. Vreau să vă mai spun că nu evaluez o companie după un singur obiectiv. Vom face o analiză completă a activității tuturor companiilor din subordinea MT și, unde descoperim disfuncționalități manageriale, vom lua imediat măsuri„, a spus acesta.
CITEŞTE ŞI Lucrări magistrala 5 de metrou. Când va fi reluat traficul rutier în Drumul Taberei
În altă ordine de idei, Dan Costescu a făcut referire și la CNADNR, la situația din această companie.
„CNADNR este o companie care nu stă într-o singură autostradă. Acum este în analiză exact această problemă (remedierea problemelor apărute la lotul 3 al Autostrăzii Sibiu — Orăștie — n. r.). Este o companie mare — trebuie să înțelegem cu toții, nu este o scuză pentru nimeni, dar înțeleg, pentru că m-am ocupat și eu de administrarea unei infrastructuri — care este suprasolicitată și care de multe ori este provocată să-și depășească limitele, iar analiza tocmai asta va urmări. Să vedem unde s-a greșit, ce s-a greșit, dacă a fost incapacitate managerială, dacă a fost rea intenție, dacă a fost nu la nivelul managerului, dar poate fi oriunde pe lanțul de conducere. Elemente din acel raport al corpului de control au fost preluate de alte instituții și tocmai pentru asta vă rog să nu vă supărați dacă nu o să vă răspund să mă pronunț înainte pentru niște lucruri care se află acum în desfășurare și în analiză la alte instituții care au alte norme decât normele noastre manageriale și inginerești„, a spus el.
Lucrările la Magistrala 4 de metrou au vizat extinderea acestuia în zona de nord a Bucureștiului, cu încă două stații, respectiv Laminorului și Străulești, cu tunelele de legătură aferente, galerie de legătură, un terminal intermodal, un park&ride și un depou cu o lungime totală de 2,1 kilometri. Studiul de Fezabilitate a fost aprobat prin HGR nr. 598/08.06.2011, iar valoarea totală reactualizată conform devizului general este de 1,115 miliarde de lei (252,4 milioane de euro).
Proiectul este finanțat de la bugetul de stat și din fondurile structurale prin cadrul POS-T și POIM oe două componente. Componenta 1 vizează două stații de metrou și tunelele de legătură, cu finanțare din POS-T și POIM, iar Componenta 2 are în vedere realizarea unui depou, terminal intermodal și galeria de legătură, finanțarea fiind din bugetul de stat.
Contractele în derulare privesc execuția lucrărilor de construcții tunel, galerie, stații, depou, terminal intermodal, calea de rulare și instalațiile aferente în vederea punerii în funcțiune. Valoarea contractului este de 890,56 milioane de lei, cu TVA inclus. Antreprenorul general este Asocierea Astaldi SpA — Somet SA — Tiab SA — UTI GRUP SA. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru decembrie 2016.
Lucrările rămase de contractat sunt: instalații de siguranța traficului și informare dinamică, televiziune cu circuit închis, radio, detecție incendiu, servicii de proiectare aferente celor de mai sus, în valoare de 58,5 milioane de lei, cu TVA inclus. Termenul de execuție al acestor lucrări este de 12 luni.