Tăriceanu a adăugat că APCEMN a făcut „câțiva pași” și în direcția impulsionării colaborării cu Parlamentul European.
„Trebui însă să căutăm în continuare formule reciproc avantajoase de instituționalizare a cooperării noastre. Sper ca această primă parte a drumului, pe care am parcurs-o deja, a fost și cea mai dificilă și, că după atâtea suișuri și coborâșuri și staționări, vom reuși să intrăm în linie dreaptă și să ne bucurăm de statutul de partener credibil și serios pe scena regională și internațională și de aceeași încredere pe care le-o acordăm și noi partenerilor noștri. (…) Ca o continuare firească a acestor acțiuni, sesiunea APCEMN de la București poate să devină (…) un reper în ceea ce privește stabilirea unor noi direcții de acțiune comună în vederea promovării bunei guvernanțe și a aprofundării cooperării sectoriale în domenii în care statele și regiunea noastră pot și trebuie să devină performante”, a subliniat președintele Senatului.
Călin Popescu-Tăriceanu a precizat că temele de discuție aflate pe agenda Adunării Generale a APCEMN vizează atât încurajarea guvernării transparente, combaterea corupției, dar și combaterea traficului ilicit.
„E-guvernarea în statele membre ale OCEMN, combaterea traficului ilicit de bunuri culturale în regiunea OCEMN, crearea cadrului legal pentru combaterea corupției — deși par teme distincte, nu pot să nu remarc că e-guvernarea, care susține o bună guvernare, transparentă și responsabilă, reprezintă un element vital pentru descurajarea corupției și că un cadru legal eficient pentru combaterea corupției creează premisele reducerii activităților de trafic frontalier ilicit”, a arătat Tăriceanu.
Acesta a ținut să sublinieze faptul că o guvernare ineficientă, corupția, abuzul de putere, instituțiile neperformante, dar și deficitul democratic „slăbesc sistemul statal din interior”, scrie Agerpres.
„Eșecul startului și privatizarea forțată ca efect imediat al vidului de putere nu mai reprezintă astăzi provocări care să ne oprească la granițele vreunei țări, ci un fenomen de natură să influențeze stabilitatea națională, regională și chiar internațională”, a conchis Tăriceanu.
Cea de-a 46-a Adunare Generală a Cooperării Economice a Mării Negre este organizată, de miercuri până vineri, la București, cu ocazia încheierii președinției române a APCEMN.
Evenimentul are ca temă principală ”Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în regiunea CEMN: implicarea parlamentară” și se desfășoară sub patronajul Senatului României, care exercită președinția APCEMN în perioada iunie — noiembrie 2015.
La cea de-a 46-a Adunare Generală a APCEMN participă membrii delegațiilor permanente din cele 12 state membre, precum și reprezentanți ai organizațiilor parlamentare internaționale, parlamentelor naționale sau organizațiilor neguvernamentale, cu statut de observator sau invitat special pe lângă APCEMN.