Daniel Zamfir, iniţiatorul legii „dai casa înapoi şi scapi de datorii”: Se referă şi la contractele aflate în derulare

Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat joi că proiectul legii privind dare în plată se referă atât la contractele în curs de derulare cât și la contractele încheiate după ce legea va intra în vigoare.
Romania TV
26 nov. 2015, 12:39
Daniel Zamfir, iniţiatorul legii

„Au apărut în spațiul public informații neadevărate în legătură cu legea noastră pe care vrem să le clarificăm. Legea spune foarte clar că ea se aplică atât contractelor aflate în derulare în momentul intrării sale în vigoare cât și contractelor încheiate după această dată. Pașii pe care trebuie să-i urmeze cei interesați sunt aceștia: în situația în care omul nu-și mai poate achita rata la bancă notifică printr-un executor judecătoresc, notar sau avocat banca spunându-i că nu își mai poate achita creditul, are termen de 15 zile să se prezinte împreună la notar și să facă transferul de proprietate. În situația în care banca nu ar fi de acord, persoana respectivă dă în judecată banca și obligă să preia bunul în proprietate cu acest prilej fiind stinsă creanța și se suspendă orice procedură de executare”, a spus Zamfir într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi: Legea „dai casa înapoi şi scapi de datorie”, ADOPTATĂ în UNANIMITATE de Camera Deputaţilor

El a adăugat că legea nu are criterii de aplicare și nu are restricții pentru că dacă ar fi avut aceste elemente ar fi existat riscuri de discriminare, scrie Agerpres.

„Legea se aplică tuturor persoanelor care au un credit cu ipotecă. De această lege vor beneficia peste 800.000 de oameni care sunt în situația să nu își poată plăti rata la bancă. Pot fi două, trei, cinci cazuri în care, așa cum au invocat băncile, persoane cu Ferrari pot să-și depună cheile la bancă sau de la scara de bloc pe care au ipotecat-o când s-au dus să-și ia un creditul. Dacă există asemenea cazuri, eu nu știu, dar asta e problema băncilor, ele trebuie să se întrebe cum au ajuns să dea asemenea credite. Băncile să se întrebe cum au dat credit doamnei Udrea, domnului Truică, șoferului domnului Truică, pentru că atunci când le-au dat le-au dat în mod clar pentru o afacere. Dacă acea afacere nu a reușit e foarte bine să plătească”, a mai menționat deputatul liberal.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 233 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își schimbă cercul de prieteni anul viitor. Renunță la oamenii falși
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
O amuletă de argint descoperită în Germania, primele dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?